"Din tinereţea mea nu m-a mai părăsit ideea că o viaţă de comunitate este un semn că Dumnezeu este iubire si numai iubire. Treptat a crescut în mine convingerea că era esenţial să înfiinţez o comunitate de bărbaţi hotărâţi să-şi dăruiască întreaga lor viaţă şi care să caute neîncetat înţelegerea şi împăcarea. O comunitate în centrul căreia s-ar fi aflat bunătatea şi simplitatea."Fratele Roger, Dumnezeu nu poate decât să iubească
Despre Taizé
Începuturi
Totul a început în anul 1940 când, la vârsta de 25 de ani, fratele Roger a părăsit Elveţia, ţara unde s-a născut pentru a se stabili în Franţa, ţara de origine a mamei sale. A fost bolnav, imobilizat pentru câţiva ani de tuberculoză pulmonară. Pe parcursul acestei lungi maladii, a încolţit în el dorinţa de a crea o comunitate în care simplitatea şi bunătatea inimii să fie trăite ca realităţi esenţiale ale Sf.Evanghelii.
În momentul începerii celui de-al Doilea Război Mondial a avut certitudinea că trebuie să vină în ajutorul oamenilor aflaţi în dificultate, aşa cum a făcut şi bunica sa pe parcursul Primului Război Mondial. Micul sat Taizé, unde s-a stabilit era foarte aproape de linia de demarcaţie care separa Franţa în două, deci era bine situat pentru a primii refugiaţii care fugeau din calea războiului. Prietenii din Lyon au fost recunoscători să poată indica adresa Taizé-ului celor care aveau nevoie de un refugiu.
În schimbul unei sume modice, fratele Roger a cumpărat în Taizé o casă abandonată de mai mulţi ani, cu dependinţe. A propus uneia dintre surorile lui, Geneviève să vină să-l ajute la primire. Printre refugiaţii pe care-i găzduia erau şi evrei. Resursele materiale erau reduse. Neavând apă curentă, ei mergeau să caute apă potabilă la puţul din sat. Mâncarea era simplă şi consta în special din supe făcute din făina de porumb, cumpărată ieftin de la moara vecină.
Pentru a oferi discreţia celor pe care-i primea, fratele Roger se ruga singur, mergând adesea să cânte departe de casă, în pădure. Pentru ca nici unul dintre refugiaţi-în particular cei evrei şi agnostici-să nu se simtă jenaţi, Geneviève explica fiecăruia că era mai bine pentru cei care doreau să se roage să o facă singuri, în camerele lor.
Ştiindu-şi copiii expuşi, părinţii fratelui Roger au cerut unui prieten de familie care era ofiţer francez în retragere, să vegheze asupra lor, lucru pe care l-a făcut în mod conştiincios. În toamna anului 1942, el i-a avertizat că au fost descoperiţi şi că trebuie să plece cu toţii, fără întârziere. Fratele Roger a putut reveni în 1944, atunci nemaifiind singur. Între timp, câţiva fraţi i s-au alăturat şi au început împreună o viaţă comună, care s-a continuat în Taizé.
O “parabolă a comunităţii”
În 1945, un tânăr din regiune a creat o asociaţie care să se ocupe de copiii pe care războiul i-a privat de familie. El propunea fraţilor să primească pe câţiva dintre ei în Taizé. Atunci fratele Roger i-a cerut sorei sale Geneviève să revină la Taizé pentru a se ocupa de aceştia şi pentru a deveni mama lor. Duminica, fraţii îi primeau de asemenea pe prizonierii germani de război, care erau închişi într-un lagăr din apropiere. Treptat, alţi tineri au sosit şi s-au alăturat primilor fraţi şi în ziua de Paşte a anului 1949 s-au angajat să trăiască împreună pentru toată viaţa în celibat, în partaj al bunurilor materiale şi spirituale şi într-o mare simplitate a vieţii.
Astăzi Comunitatea din Taizé reuneşte aproximativ o sută de fraţi catolici şi de diverse origini evanghelice, provenind din mai mult de douăzeci şi cinci de ţări. Prin existenţa sa, comunitatea este un semn concret al reconcilierii între creştinii divizaţi şi între oamenii separaţi.
Fraţii trăiesc doar prin rodul muncii lor. Ei nu acceptă nici un dar. În acelaşi mod, fraţii nu acceptă pentru sine moşteniri personale, comunitatea donându-le celor foarte săraci.
Încă din anul 1950, câţiva fraţi au mers să trăiască în locuri defavorizate din lume, pentru a fi alături de cei care suferă de săracie şi dezbinare. Astăzi, aceşti fraţi trăiesc în mici fraternităţi în Asia, Africa şi America latină. Ei încearcă să împărtăşească condiţiile de viaţă ale celor care-i înconjoară, dorind să fie o prezenţă a dragostei pe lângă cei foarte săraci, pe lângă copiii străzii, prizonieri, muribunzi, pe lângă cei care au fost răniţi în profunzime de rupturi afective, de abandonuri umane.
Feţele bisericeşti vin de asemenea în Taizé, comunitatea primindu-i pe Papa Ioan Paul al II-lea, trei arhiepiscopi de Canterbury, mitropoliţi ortodocşi, paisprezece episcopi luterani din Suedia şi numeroşi pastori din lumea întreagă.
Cu trecerea anilor, numărul celor care au venit în Taizé a continuat să crească. La sfârşitul anilor 50, din ce în ce mai mulţi tineri au început să sosească. În 1966, Surorile Sf.Andrei, comunitate catolică internaţională fondată în urmă cu şapte secole, au venit să trăiască în satul vecin şi au început să-şi asume o parte din sarcinile de primire. Uneori ele sunt ajutate de către surori din alte comunităţi religioase. Mult mai târziu, câteva surori ursuline poloneze au venit se asemenea pentru a susţine primirea tinerilor.
Din 1962 fraţi şi tineri trimisi de Taizé nu au încetat să meargă într-o mare discreţie în ţări din Europa de Est pentru a-i vizita pe cei care au fost izolaţi în cadrul frontierelor lor. Pentru că acum zidurile au căzut şi călătoriile între Europa de Est şi Vest se fac mult mai uşor, contactele cu creştinii ortodocşi, întotdeauna importante, au sporit în mod semnificativ.
Fratele Roger a trecut la Domnul pe 16 august 2005, la vârsta de 90 de ani, fiind ucis in biserică in timpul rugăciunii de seară. Fratele Alois, pe care fratele Roger l-a desemnat in urmă cu mulţi ani drept succesor al său, este acum stareţul Comunităţii.
Întâlniri intercontinentale de tineri
De la începutul primăverii şi până la sfârşitul toamnei, săptămână de săptămână tineri de pe toate continentele sosesc pe colina din Taizé. În comuniune cu mulţi alţii, ei caută un sens pentru viaţa lor. Mergând spre izvoarele încrederii în Dumnezeu, ei întreprind un pelerinaj interior care-i încurajează să construiască relaţii de încredere între oameni.
În câteva săptămâni pe parcursul verii, mai mult de 5000 de tineri din 75 de ţări pot lua parte la o aventură comună. Şi această aventură continuă când aceştia se întorc acasă, concretizându-se prin grija de a aprofunda o viaţă interioară şi prin disponibilitatea de a-şi asuma responsabilităţi în vederea creeri unei lumi mai bune.
La Taizé, tinerii sunt primiţi de o comunitate de fraţi care s-au angajat pentru toată viaţa în a-L urma pe Hristos. Două comunităţi de surori participă de asemenea la primire. În mijlocul întâlnirilor, rugăciunea comună îi reuneşte de trei ori pe zi pe toţi cei care sunt prezenţi pe colină, lăudându-L împreună pe Dumnezeu prin cântece şi momente de linişte.
În fiecare zi, fraţi ai comunităţii fac introduceri biblice. Acestea sunt urmate de momente de reflecţie, de partaj şi de participare la sarcini practice. Există şi posibilitatea de a petrece săptâmâna în linişte pentru a lăsa Sf.Evanghelie să ne lumineze în adâncime viaţa.
După-amiaza, ateliere pe teme diverse permit oamenilor să facă legătura între izvoarele credinţei şi realitatea pluralistă a lumii contemporane: “ Iertarea este posibilă ? ” , “ Schimbarea globalizării ” , “ Cum să răspundem chemării lui Dumnezeu ? ”, “ Ce Europă ne dorim ? ” …sunt şi teme ce ating subiectele artei şi muzicii.
O săptămână la Taizé permite înţelegerea legăturilor dintre o experienţă a comuniunii cu Dumnezeu în rugăciune şi reflecţie personală şi o experienţă a comuniunii şi a solidarităţii între popoare. Întâlnind alţi tineri din toată lumea într-un climat al deschiderii şi al ascultării, participanţii descoperă că pot fi deschise căi către unitate în diversitatea culturilor şi tradiţiilor creştine. Acestea conferă o bază solidă pentru a fi creatori ai încrederii şi ai păcii într-o lume care suferă de pe urma dezbinării, violenţelor şi izolării.
Continuând un “pelerinaj de încredere pe pământ”, Taizé-ul nu organizează o mişcare în jurul comunităţii. După şedere, fiecare este invitat să trăiască la el acasa ceea ce a înţeles, cu o conştiinţă mai profundă a vieţii interioare şi a legăturilor cu mulţi alţii angajaţi într-o căutare similară a esenţialului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu