luni, 23 mai 2011

Timelapse // The City Limits

INCREDIBIL: Sapte minuni ale lumii, despre care nu stiai ca exista GALERIE FOTO

Cine n-a auzit de Marele Zid Chinezesc, de piramidele egiptene, de Stonehenge sau de Taj Mahal? Sunt constructii care au uimit prin "amploarea" lor si care au ramas in constiinta tuturor ca facand parte dintre minunile unora dintre cele mai mari civilizatii, care s-au perindat pe pamant de-a lungul veacurilor. Lumea este, insa, plina de monumente, situri arheologice sau de creatii ale naturii, mai putin cunoscute, dar care au uimit prin maretia si frumusetea lor. Iata mai jos o lista cu locuri si monumente la fel de impunatoare ca cele enumerate mai sus, dar pe care putini le cunosc!

INCREDIBIL: Sapte minuni ale lumii, despre care nu stiai ca exista GALERIE FOTO
1. Atolul Aldabra
Aldabra, al doilea cel mai mare atol de corali din lume, este nelocuit si izolat de oameni. Pe aceasta insula se gaseste cea mai numeroasa populatie de testoase - gigant.
In anii 1700, francezii obisnuiau sa vaneze testoasele de pe insule, in conditiile in care acestea erau considerate o delicatesa la acea vreme.
Atolul a intrat in patrimoniul UNESCO in 1982, avand in vedere ca aici se gasesc multe specii de animale rare si neobisnuite.
2. Statuia lui Buddha din Sichuan
Aceasta statuie, reprezentandu-l pe Buddha, a fost sculptata in roca in sudul provinciei Sichuan din China. Calugarii chinezi au inceput constructia in 713 si au lucrat la ea 90 de ani pana au terminat-o.
Pana in zilele noastre, statuia a ramas cea mai mare sculptura infatisandu-l pe Buddha, cu o inaltime de 71 de metri si o latime de 28 de metri.
Statuia a fost ridicata la intalnirea a trei rauri, acolo unde curentii de aer erau foarte puternici si scufundau navele, in speranta ca navigatorii vor fi aparati de puterea divina.
Acum statuia este amenintata de poluare, iar autoritatile chineze au inchis cateva fabrici din zona, in efortul de a proteja monumentul.
3. Orasul Hatra
Constructiile au fost ridicate in nord-vestul Bagdadului, in Irak, in secolul al treilea dupa Hristos, de catre arabi. Zona a devenit capitala primului imperiu arab si un important punct de aparare in fata invaziilor romane.
Ruinele vechiului oras Hatra sunt printre cele mai bine conservate din lume, cu structuri intregi care sunt inca in picioare, inclusiv zidurile exterioare de aparare si mai multe temple dedicate mai multor zei din diferite culturi.
4. ”Leaganul umanitatii”
Situl este format din 36 de pesteri intr-un munte de calcar, descoperite in Africa de Sud, langa Johannesburg. Cercetatorii au gasit in aceste pesteri fosile umane vechi de peste 3,5 milioane de ani.
Locatia prezinta si semne de locuire, aici fiind gasite si primele unelte din piatra folosite de om. Tot aici s-a descoperit si cel mai bine conservat craniu de Australopithecus Africanus, cu o vechime estimata intre 2,5 si 3,5 milioane de ani.

5. Valea Balenelor
Valea Balenelor se afla in Egipt, in zona descoperindu-se fosile de balene care arata evolutia acestora de la mamifere de uscat la mamifere oceanice.
Fosilele au fost atat de bine conservate, incat s-a putut reconstitui chiar si continutul aflat in stomacul animalelor.
6. Situl Ellora
Ellora este un site arheologic, construit in piatra, reprezentand temple buddhiste si hindu, din anul 400 dupa Hristos. Structurile au fost ridicate pentru a reprezenta armonia religioasa din regiune, sculptate direct in munte, si includ manastiri si locuri de rugaciune.
In timpul lucrarilor, 200.000 de tone roca au fost scoase din munte de mai multe generatii de muncitori.
7. Fortareata Cavalerilor
Construit in 1031 in varful unui deal din vestul Siriei de catre emirul Alepului, castelul a fost folosit ca punct strategic de aparare in timpul cruciadelor. In spatele zidurilor puteau fi adapostiti 2.000 de soldati si 60 de cavaleri.
Constructia este una dintre putinele din lume in care pot fi admirate fresce din timpul cruciadelor.

Sursa: listverse.com
Cum vi se par minunile inca nedescoperite ale lumii? Ce ati vrea sa vedeti si in realitate?

Incont.ro, disponibil si in varianta pentru mobil: m.incont.ro

luni, 16 mai 2011

CE ESTE ŞI CUM SE FOLOSEŞTE UN TELEFON - anul 1927. Cum arătau "ghidurile de utilizare" pe care le foloseau bunicii noştri


Lucruri fără de care nu ne mai putem imaginăm astăzi viaţa, precum telefonul, televizorul sau camera foto, erau în urmă cu câţiva ani nişte invenţii pe care oamenii nu-şi imaginau cum ar putea exact să le folosească. De aceea aveau nevoie de manuale şi instrucţiuni pe calea undelor şi nu numai pentru a deprinde ABC-ul tehnologiilor, informează FastCompany.com.

Cum să foloseşti telefonul - 1927



"Câteva sugestii despre cum să foloseşti telefonul: ridicaţi receptorul şi aşteptaţi să vină tonul, apoi sunaţi la numărul la care doriţi… acesta este semnalul că sună… dacă linia e ocupată, atunci veţi auzi acest sunet." Aşa erau învăţaţi oamenii să folosească telefonul în 1927.


1939 - S-a inventat televizorul



Video-ul cu televizorul începe pe la minutul 1:20. Cel mai vechi canal de televizor este WRGB, care a început transmisia pe 13 ianuarie 1928 de la o fabrică General Electric din New York. Primul eveniment major difuzat de televiziuni a fost olimpiada din Germania din 1936.

Cum să foloseşti maşina de scris - 1943



Filmuleţul prezintă avantajele noii invenţii - maşina de scris, care nu este atât de obositoare precum scrisul de mână.

1946 - anul telegrafului



Înregistrarea arată ce însemna să lucrezi în industria telegrafului, un predecesor al call centerului.

Aparatul de filmat Kodak - 1967



"Aparatul este atât de uşor de folosit încât orice mamă se va descurca. Este cel mai frumos cadou de Crăciun pentru soţia ta, şi costă mai puţin de 40 de dolari", astfel suna reclama la camera de filmat Kodak, un produs dedicat femeilor.

Internetul - 1969



Cum îşi imaginau oamenii internetul în anii '60. Soţia face cumpărături online iar soţul plăteşte facturile şi trimite mailuri.

Revoluţia internetului - 1993http://www.blogger.com/img/blank.gif



Un reportaj despre "revoluţia internetului" de la începutul anilor '90. 15 milioane de oameni plăteau 200 de dolari pe an pentru a folosi reţeaua.

sursa : http://www.gandul.info/

marți, 10 mai 2011

Vom putea încărca telefoanele mobile doar cu ajutorul sunetelor!


Inginerii electricieni au dezvoltat o tehnică de transformare a sunetelor în electricitate, fapt ce va ajuta telefoanele mobile să se încarce în timpul convorbirilor.

Telefoanele ar putea de asemenea să se încarce şi atunci când nu funcţionează, utilizănd zgomotele ambientale, sau muzica.

Doctor Sang-Woo Kim este cel care a proiectat această tehnologie, în cadrul Universităţii Sungkyunkwan din Seoul. Acesta a declarat că "sunetele sunt mereu prezente în viaţa noastră de zi cu zi. Aceasta a fost motivaţia care a dus la crearea unui dispozitiv care generează putere prin transformarea sunetelor, a muzicii ambientale şi a zgomotului de fond în electricitate".

Tehnologia se bazează pe nişte fire subtiri de oxid de zinc aflate între doi electrozi. Atunci când undele sonore lovesc o plăcuţă sensibilă la sunete, aceasta vibrează şi intră în contact cu firele de oxid de zinc şi duce la comprimarea lor, iar apoi la dilatarea acestora. Mişcările realizate de fire generează curent electric şi ajută la încărcarea unei baterii.

Un prototip al acestei tehnologii este capabil să transforme sunete de 100 de decibeli în 50 de milivolţi. Momentan nu se produce suficientă energie pentru a încărca un telefon mobil, dar doctorul Kim şi colegii lui speră ca prin alternarea materialelor din care se compun firele să poată produce mai multă energie, folosind un nivel şi mai scăzut al sunetelor.

Alţi cercetătorii au elaborat o serie de dispozitive care folosesc bătăile inimii pentru a încărca un MP3 player, în timp ce Nokia a brevetat un dispozitiv ce foloseşţe energia kinetică (obţinută pe baza mişcării realizate de om) pentru a-şi încărca acumulatorii.

Sursa: http://www.descopera.ro/ din The Telegraph


10 dintre cei mai geniali inventatori. Afla cum ti-au schimbat viata

Francis H. Richards

Inteligenta, inspiratie, imaginatie si simt practic. Sunt caracteristicile pe care orice inventator ar trebuie sa le detina daca doreste sa aiba succes. Afla care sunt cei mai prolifici inventatori moderni carora le datorezi confortul in care traiesti.

10. Francis H. Richards

Francis H. Richards

894 de brevete de inventie

Nascut in 1850 in Connecticut, SUA, Richards a trebuit sa aleaga intre a urma un colegiu tehnic sau a deveni masinist. A ales sa fie masinist si a inceput sa lucreze sub atenta supraveghere a tatalui sau, de asemenea inventator implinit. Printre cele mai notabile inventii se numara Richards Envelope Machine (n.r. un dispozitiv cu ajutorul caruia se fac plicurile pentru scrisori) care printeaza, impacheteaza, lipeste si numara 80.000 de plicuri intr-o singura zi.

9. Melvin De Groote

Melvin De Groote

925 de brevete de inventie

Nascut in 1895, De Groote a lucrat ca expert in arome la Institutul Mellon. S-a zvonit ca a fost angajat de Coca-Cola sa reinventeze gustul bauturii dupa ce compania a fost nevoita sa renunte la ingredientele alcoolice, interzise pe vremea Prohibitiei in SUA. Printre inventiile notabile se numara agenti de dezemulsificare care separa petrolul de sare, sulf si apa. Fara acesti agenti combustibilul ar fi fost prea coroziv pentru a putea fi transportat.

8. Leonard Forbes

Leonard Forbes

948 de brevete de inventie

Forbes s-a nascut in anul 1940 si are o cariera universitara impresionanta. A urmat cursurile a nu mai putin de patru universitati – Universitatea Davis din California, Universitatea Fayetteville din Arkansas, Universitatea de Stat din Portland si Universitatea de Stat din Oregon. Printre lucrurile notabile pe care le-a inventat se numara o metoda de a aseza semiconductoarele astfel incat sa mareasca performanta acestora.

7. John F. O’Connor

John F. O’Connor

949 de brevete de inventie

O’Connor s-a nascut in 1864, insa nu se stiu foarte multe lucruri despre viata acestuia. Cea mai notabila inventie este aparatul de rulare al locomotivei. El serveste pentru preluarea si transmiterea greutatii locomotivei la sine precum si la deplasarea ei pe calea ferata.

6. Donald Weder

Donald Weder

951 de brevete de inventie

Nascut in 1947, Wender e inca activ. Este presedintele companiei floristice Highland Supply Corporation din 1977. Inventiile lui Wender sunt legate de industria floristica. A inventat mai multe moduri e a impacheta flori si ghivece si diferite materiale care pot fi folosite in acest scop.

5. Paul Lapstun

Paul Lapstun

969 de brevete de inventie

Este un inventator australian din domediul tehnologic. Printre inventiile acestuia se numara un sistem care nu permite trimiterea unui email catre o alta persoana daca expeditorul nu are cartea de vizita a destinatarului.

4. George Albert Lyon

George Albert Lyon

993 de brevete de inventie

George Lyoon s-a nascut in 1882. Este inventatorul barei de protectie pentru automobile.

3. Thomas Edison

Thomas Edison

1.084 de brevete de inventie

Unul dintre cei mai notabili inventatori din istoria SUA, supranumit si “Vrajitorul din Menlo Park”. Edison a trait intre anii 1847 si 1931. Este inventatorul becului, a fonografului (n.r. aparat folosit pentru inregistrarea si reproducerea mecanica a sunetelor) si a unui tip de masina de scris imbunatatita, care perforeaza hartia.

2. Shunpei Yamazaki

Shunpei Yamazaki

2.061 de brevete de inventie

Nascut in 1942, fizicianul japonez l-a intercut pe Edison in topul inventiilor in 17 iunie 2003. Cea mai notabila inventie este tehnologia TFT (n.r. thin-film transistor), pe care se bazeaza functionarea LCD-urilor si a plasmelor.

1. Kia Silverbrook

Kia Silverbrook

3.847 de brevete de inventie

S-a nascut in 1958 si detine brevete in numesoare domenii, de la muzica la inginerie mecanica. Cea mai notabila inventie este insa Memjet, o tehnologie de printare color la viteza mare. Cand a anuntat inventia, in 2007, tehnologia creata era atat de avansata incat multi au crezut ca este vorba despre o farsa.

sursa: http://stirileprotv.ro/