Inima mia bate !

Scrisori intre soti !

Cititi cu atentie (se mareste dand click pe scrisoare sa o puteti citi mai bine):

Dor der zbor

Date generale

Denumire: România
Acest nume a fost adoptat în 1862, după fondarea statului-naţiune prin unirea celor două Principate româneşti, Valahia şi Moldova, în 1859.
Abrevierea internaţională: ROU.

Imnul

"DEŞTEAPTĂ-TE ROMÂNE!"

Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,
În care te-adânciră barbarii de tirani!
Acum ori niciodată, croieşte-ţi altă soarte,
La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani.

Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume
Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,
Şi că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume
Triumfător în lupte, un nume de Traian!

Înalţă-ţi lata frunte şi caută-n giur de tine,
Cum stau ca brazi în munte voinici sute de mii;
Un glas ei mai aşteaptă şi sar ca lupi în stâne,
Bătrâni, bărbaţi, juni, tineri, din munţi şi din câmpii!

Priviţi, măreţe umbre, Mihai, Ştefan, Corvine,
Româna naţiune, ai voştri strănepoţi,
Cu braţele armate, cu focul vostru-n vine,
"Viaţa-n libertate ori moarte!" strigă toţi.

Pre voi vă nimiciră a pizmei răutate
Şi oarba neunire la Milcov şi Carpaţi!
Dar noi, pătrunşi la suflet de sfânta libertate,
Jurăm că vom da mâna, să fim pururea fraţi!

O mamă văduvită de la Mihai cel Mare
Pretinde de la fii-şi azi mână d-ajutori,
Şi blastămă cu lacrămi în ochi pe orişicare,
În astfel de pericul s-ar face vânzători!

De fulgere să piară, de trăsnet şi pucioasă,
Oricare s-ar retrage din gloriosul loc,
Când patria sau mama, cu inima duioasă,
Va cere ca să trecem prin sabie şi foc!

N-ajunse iataganul barbarei semilune,
A cărui plăgi fatale şi azi le mai simţim;
Acum se vâră cnuta în vetrele străbune,
Dar martor ne de Domnul că vii nu o primim!

N-ajunse despotismul cu-ntreaga lui orbie,
Al cărui jug din seculi ca vitele-l purtăm;
Acum se-ncearcă cruzii, în oarba lor trufie,
Să ne răpească limba, dar morţi numai o dăm!

Români din patru unghiuri, acum ori niciodată
Uniţi-vă în cuget, uniţi-vă-n simţiri!
Strigaţi în lumea largă că Dunărea-i furată
Prin intrigă şi silă, viclene uneltiri!

Preoţi, cu crucea-n frunte căci oastea e creştină,
Deviza-i libertate şi scopul ei preasfânt.
Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,
Decât să fim sclavi iarăşi în vechiul nost'pământ!



Versurile imnului naţional aparţin lui Andrei Mureşanu (1816-1863), poet de factură romantică, ziarist, traducător, un adevărat tribun al epocii marcate de Revoluţia de la 1848.

Muzica a fost compusă de Anton Pann (1796-1854), poet şi etnograf, om de mare cultură, cântăreţ şi autor de manuale de muzică.


Poemul "Un răsunet" al lui Andrei Mureşanu, redactat şi publicat în timpul Revoluţiei de la 1848, a fost pus pe note în câteva zile, deoarece îl aflăm cântat pentru prima oară pe data de 29 iunie 1848 la Râmnicu Vâlcea (în Ţara Românească Revoluţia a izbucnit pe 11 iunie). Poemul va deveni imn sub titlul "Deşteaptă-te, române!", câştigându-şi instantaneu gloria recunoscută datorită mesajului energic şi mobilizator pe care-l conţine. Începând din 1848, "Deşteaptă-te, române!" a fost un cântec foarte drag românilor, insuflându-le curajul în timpul momentelor cruciale, în timpul Războiului de Independenţă (1877-1878), cât şi în cel al primului şi celui de-al doilea Război Mondial.

Imediat după instaurarea deplinei dictaturi comuniste la 30 decembrie 1947, când regele Mihai I a fost forţat să abdice, "Deşteaptă-te, române!", ca şi alte marşuri şi cântece patriotice, au fost interzise, intonarea sau fredonarea lor fiind pedepsite cu ani grei de închisoare.

Pe 22 Decembrie 1989, în timpul revoluţiei anticomuniste, imnul s-a înălţat pe străzi, însoţind uriaşele mase de oameni, risipind frica de moarte şi unind întregul popor în sentimentele nobile ale momentului. Astfel, instituirea sa ca imn naţional a venit de la sine, sub formidabila presiune a manifestanţilor.

Mesajul imnului "Deşteaptă-te, române!" este în acelaşi timp social şi naţional; social, deoarece impune o permanentă stare de vigilenţă pentru a asigura tranziţia către o lume nouă; naţional, deoarece alătură această deşteptare tradiţiei istorice. Imnul conţine acest sublim "acum ori niciodată", prezent în toate imnurile naţionale, de la "paion"-ul cu care grecii au luptat la Marathon şi Salamina până la "Marseilleza" Revoluţiei franceze.

Invocarea destinului naţional este culmea cea mai înaltă pe care un popor o poate atinge în zborul său către divinitate. Acest "acum ori niciodată" concentrează toate energiile vitale, mobilizând la maximum. Imnul de stat al României este alcătuit din unsprezece strofe, primele trei şi ultima dintre ele fiind cântate la ocazii festive.

Pe lângă acest imn, românii mai au "Hora Unirii", scris în 1855 de marele poet Vasile Alecsandri (1821-1890), care a fost cântat în timpul unirii Principatelor (1859) şi, în general, în toate ocaziile când românii aspiră la uniune şi armonie. "Hora Unirii" este cântat pe ritmul unui dans lent, dar energic, ce reuneşte întreaga adunare. Dansul în cerc (hora) este el însuşi un vechi ritual, simbolizând comunitatea spirituală, egalitatea şi dorinţa românilor de a trăi laolaltă.





Situarea: în sud-estul Europei Centrale, în nordul Peninsulei Balcanice, pe Dunărea inferioară.



Granitele
Hotarele României însumează în total 3 149,9 km. Două treimi din acestea (2 064,4 km) sunt determinate de Dunăre şi de râurile Prut şi Tisa sau urmează linia ţărmului Mării Negre, în timp ce o treime (1 085,5 km) reprezintă graniţa terestră. Apele teritoriale române se întind până la 12 mile marine în largul Mării Negre.

Vecinătăţi
România se învecinează cu cinci state, cel de-al şaselea vecin fiind Marea Neagră. La NE şi E are graniţă cu Republica Moldova (681,3 km), la N şi E cu Ucraina (649,4 km), la SE cu Marea Neagră (193,5 km), la S cu Bulgaria (631,3 km), la SV cu Serbia şi Muntenegru (546,4 km) şi la V cu Ungaria (448,0 km).



Suprafaţa
Este de 238 391 kmp, comparabilă cu cea a Marii Britanii, ceea ce situează România pe locul 80 în lume şi pe locul 12 în Europa ca mărime.
România are o formă ovală, întinzându-se pe 735 km de la vest la est şi pe 530 km de la nord la sud.
Distribuţia suprafeţei: teritoriu arabil (39,2%), păduri (28%), pajişti şi fâneţe (20,5%), vii şi livezi (2,3%), clădiri, drumuri şi şosele (4,5%), ape şi iazuri (3,7%), alte zone (1,8%).

Relieful
Relieful României nu este doar variat, dar şi armonios distribuit. Relieful este aranjat în trei mari etaje, bine diferenţiate: cel mai înalt reprezentat de Munţii Carpaţi, cel de mijloc de Subcarpaţi, dealuri şi podişuri, iar cel mai jos reprezentat de câmpii, de văile râurilor şi Delta Dunării. Principala caracteristică a reliefului românesc este dispunerea sa în formă de amfiteatru.

Munţii se întind în formă de arc în partea centrală, acoperind 31% din suprafaţă, dealurile şi podişurile, 36%, iar câmpiile ce se întind în sudul şi în vestul ţării, aprox. 33%.

Râurile.
Reţeaua de râuri are formă radială, 98% dintre râuri izvorând din Munţii Carpaţi şi vărsându-se, direct sau prin intermediul altor râuri, în Dunare. Dunărea, al doilea fluviu ca lungime din Europa (2860 km, din care 1075 km pe teritoriul României), se varsă în Marea Neagră prin trei braţe (Chilia, Sulina şi Sfântu Gheorghe), formând o deltă. Principalele râuri sunt: Mureş (761 km), Prut (742 km pe teritoriul României), Olt (615 km), Siret (559 km), Ialomiţa (417 km), Someş (376 km) şi Argeş (350 km).

Lacurile.
Există în jur de 3500 de lacuri, însă doar 0.9% dintre ele au o suprafaţă ce depăşeşte 1 km pătrat. Cele mai importante sunt lacurile provenite din fostele lagune de pe malul Mării Negre (Razim 425 km pătraţi, Sinoe 171 km pătraţi) şi lacurile formate de-a lungul malurilor Dunării (Oltenia 22 km pătraţi, Brates 21 km pătraţi). Lacurile glaciare se intâlnesc în Munţii Carpaţi (Lacul Bucura, cu o suprafaţă de 10,8 ha este cel mai mare dintre ele). În afară de acestea, mai există lacuri de acumulare, importante pentru puterea energetică pe care o înmagazinează, cele mai importante fiind cele de pe Dunăre la Porţile de Fier II (40.000 ha) şi Porţile de Fier I (10.000 ha, dar cu un volum de apă de 2.400 milioane metri cubi - de trei ori mai mult decât la Porţile de Fier II), dar şi cel de la Stânca-Costeşti (5,900 ha) pe Prut şi de la Izvoru Muntelui pe râul Bicaz (3.100 ha).

Clima
Clima României este determinată în primul rând de poziţia ei pe glob, la jumătatea distanţei dintre Pol şi Ecuator, fiind străbătută de paralela de 45˚, precum şi de poziţia sa geografică pe continent, la aproximativ 2000 km de Oceanul Atlantic, 1000 km de Marea Baltică, 400 km de Marea Adriatică şi riverană cu Marea Neagră. Aceste particularităţi conferă climei un caracter temperat continental.

Relieful ţării are un rol esenţial în delimitarea zonelor şi etajelor climatice. Munţii Carpaţi formează o barieră care separă climatele continentale aspre din est de cele din vest de tip oceanic şi adriatic.

Dealurile şi podişurile atenuează, la rândul lor, extremele climatice ca potenţial hidrotermic. Câmpiile şi luncile mari din sudul ţării sunt culoare deschise pentru curenţii atmosferici, totuşi, se manifestă o influenţă carpatică de ameliorare a exceselor climatice.

La scara ţării, valorile medii multianuale (100 ani) ale temperaturilor medii anuale, sunt cuprinse între -2,7˚C la 2500 m altitudine şi 11,4˚C în sud-est (Constanţa), iar mediile sumei precipitaţiilor – tot ca valori multianuale – sunt între 385,5 mm şi 500,9 mm în sud-est (la Constanţa, respectiv la Călăraşi) şi între 1000-1200 mm în zona montană.

Din punct de vedere al indicelui de ariditate (R) (ca raport între suma precipitaţiilor anuale şi evapotranspiraţia potenţială), teritoriul României se încadrează în zonele semiaride, uscat-sub-umede şi umede cu R 0,20.

În concluzie, clima României este de tip temperat-continental, cu 4 anotimpuri şi este marcată de influenţe ale climatelor stepice din est, adriatice din sud-vest, oceanice din vest şi nord-vest, păstrându-şi totuşi identitatea climatului carpato-ponto-danubian.


Împărţirea administrativă
Conform articolului 3 din Constituţie, teritoriul României are o organizare administrativă pe comune, oraşe şi judeţe.
România are 41 de judeţe, plus municipiul-capitală Bucureşti care are un statut similar cu acela de judeţ. Un judeţ are, în medie, o suprafaţă de 5 800 m.p. şi o populaţie de 500 000 de locuitori.


Capitala
Bucureşti este cel mai important şi cel mai populat oraş al României, fiind centrul politic, administrativ, economic al ţării. Este situat în S-SE României. Oraşul se întinde pe o suprafaţă de 228 kmp şi are 1.924.959 de locuitori (la 1 iulie 2005; sursa: Institutul Naţional de Statistică)(reprezentând 9% din totalul populaţiei ţării şi 15% din populaţia urbană), fiind al treilea oraş ca număr de locuitori din regiune, după Atena şi Istanbul. Oraşul Bucureşti a fost prima oară menţionat în 1459, ca şi cetate de scaun a Ţării Româneşti sub domnia lui Vlad Ţepes, deşi aşezarea datează încă din secolul al XIV-lea. Între secolele XVII-XIX, Bucureşti a fost capitala Ţării Româneşti, iar în 1862 a devenit capitala României.



Oraşele principale
Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Constanţa, Timişoara, Craiova, Galaţi, Braşov, Ploieşti, Brăila, Oradea, Bacău, Piteşti, Arad, Sibiu, RAMNICU VALCEA.

Populaţia: 21.623.849 (1 iulie 2005; sursa: Institutul Naţional de Statistică)
Ca populaţie, România este a 43-a ţară în lume şi a 9-a în Europa. 54.9% din populaţie locuieşte în oraşe şi localităţi şi 45.1% în zona rurală. Populaţia masculină reprezintă 48.8% şi cea feminină 51.2% din totalul locuitorilor.

Naţionalităţi: români 89,5%, unguri (inclusiv secui) 6,6%, rromi (ţigani) 2,5%, alţii 1,4%

Religia: ortodocşi: 86,8%, romano-catolici 4,7%, reformaţi 3,2%, penticostali 1,5%, alţii 3,8%.

Limba oficială: limba română, limba maternă pentru 91% din populaţia ţării. Minorităţile etnice sunt libere să-şi utilizeze limba maternă în şcoli, administraţie, sistemul juridic, presă, cultură etc. Limba maghiară este vorbită de cea mai numeroasă minoritate etnică, iar limba germană de minoritatea germană (saşi şi şvabi). Principalele limbi străine care circulă în prezent în România sunt engleza, franceza şi germana.

Moneda naţională
Moneda naţională oficială în România este (din 1867) leul (leul românesc). Numele (omonim cu denumirea animalului leu) vine de la Löwentaler (care avea figura unui leu pe revers), moneda de argint pusă în circulaţie în Olanda începând cu secolul al XVI-lea, după care a devenit moneda de evaluare. Subdiviziunea leu-ului este ban-ul, 1 leu = 100 de bani. Începând cu 1991, inflaţia a scos practic din uz această subdiviziune a leului.

Convertibilitatea internă a leului a fost introdusă în noiembrie 1991. Rata de schimb pentru leu este variabilă. Actuala liberalizare monetară a intrat în vigoare din februarie 1998. Orice cetăţean român este liber să efectueze tranzacţii valutare pentru orice sume de bani.

Începând cu data de 1 iulie 2005, a fost introdus în circulaţie leul nou, obţinut prin tăierea a patru zerouri din coada leului vechi (1 leu nou = 10.000 lei vechi). De asemenea, a fost reintrodusă subdiviziunea leului - banul. Există monede de 1, 5, 10 si 50 bani şi bancnote de 1, 5, 10, 50, 100 şi 500 de lei.


Ziua naţională
În 1990, 1 Decembrie a fost proclamată ziua naţională. Această zi reprezintă aniversarea Marii Unirii de la Alba Iulia, din 1918, când s-a votat unirea Transilvaniei cu România, moment care marchează unirea tuturor românilor într-un singur stat şi realizarea unităţii statului-naţiune român.

Sărbători legale
1 şi 2 ianuarie (Anul Nou), a doua zi de Paşte, 1 Mai, 1 Decembrie - Ziua naţională, şi 25 şi 26 decembrie (Crăciunul).

Ora oficială
Ora Est Europeană (GMT + 2 ore). Din 1979, fusul orar de vară (GMT + 3 ore) se aplică începând cu ultima duminică a lunii martie până în ultima duminică a lunii octombrie. România are acelaşi fus orar ca şi Republica Moldova, Finlanda, Grecia, Israel, Egipt şi Republica Sud Africană.

Forma de guvernământ: republică.
Statut: membră NATO; membră UE.

http://rcunnect.blogspot.com/

Nu Uita

Cristos a înviat!

În prima zi a săptămânii, dis-de-dimineaţă, pe când mai era încă întuneric, Maria Magdalena a venit la mormânt şi a văzut că piatra fusese luată de la mormânt. Atunci, a alergat şi a venit la Simon Petru şi la celălalt discipol, pe care îl iubea Isus, şi le-a spus: “L-au luat pe Domnul din mormânt şi nu ştim unde l-au pus”. A ieşit atunci Petru şi celălalt discipol şi au venit la mormânt. Alergau amândoi împreună, dar celălalt discipol a alergat mai repede decât Petru şi a ajuns primul la mormânt. Aplecându-se, a văzut giulgiurile aşezate, dar nu a intrat. Atunci a venit şi Simon Petru, care îl urma, şi a intrat în mormânt. El a văzut giulgiurile aşezate, dar ştergarul, care fusese pe capul lui, nu era aşezat împreună cu giulgiurile, ci împăturit aparte, într-un loc. Atunci a intrat şi celălalt discipol care sosise primul la mormânt. A văzut şi a crezut; pentru că încă nu ştiau Scriptura: că el trebuia să învie din morţi.

Autor: pr. Anton Dancă
Copyright: Editura Presa Bună

De două mii de ani, întreaga lume creştină se bucură de învierea Domnului.

Tot de două mii de ani acest eveniment unic din întreg universul este cercetat, analizat, contrazis cu îndârjire, dar şi apărat cu eroism. Toţi oamenii caută argumente: unii pro şi alţii contra învierii.

Femeile, venite la mormânt dis-de-dimineaţă în prima zi a săptămânii să caute un mort, devin ele însele un semn psihologic al învierii lui Isus prin comportamentul lor. Erau îndurerate din cauza morţii Învăţătorului şi îngrijorate din cauza pietrei de pe mormânt. Cine le-o va da la o parte, ca apoi să-i ungă trupul? Apropiindu-se, văd piatra răsturnată şi mormântul deschis. Durerii şi îngrijorării i se adaugă curiozitatea: Cine a înlăturat piatra? Intră în mormânt şi văd un înger, care le asigură că Isus a înviat. Curiozităţii i se adaugă uimirea. Uimirea nu ţine mult, fiindcă se transformă în frică şi frica le pune pe fugă. Vestea îngerului li se pare de necrezut şi, ca să nu fie considerate nebune şi luate în râs, tac şi nu spun nimănui nimic. Aceste emoţii şi sentimente sufleteşti atât de naturale, normale, sincere sunt semnul adevărului. Aceste persoane simple nu aveau puterea şi intuiţia făţarnică de a face comedie din drama sfâşietoare a morţii lui Isus. Ele sunt sincere până şi în gestul ruşinos al fugii, semn de laşitate prin părăsirea unei acţiuni bine intenţionate.

Tot una dintre ele ne oferă semnul inimii ca dovadă a învierii, ea este Maria Magdalena. Se obişnuieşte să se spună: Cine iubeşte nu minte. Or, Maria Magdalena afirmă că l-a văzut pe Isus înviat. Iubirea ei sinceră şi curată nu-i putea permite să născocească o astfel de minciună. Minciuna este o injurie adusă persoanei iubite; ea nu poate usca lacrimile inimii şi nici nu poate izbucni în cântări de bucurie. Înţeleptul Solomon a recurs la argumentul inimii pentru a o descoperi pe adevărata mamă a pruncului viu (1Rg 3,25).

Mormântul gol este şi el un semn al învierii, dacă nu pentru alţii, atunci a fost pentru ucenici şi, în primul rând, pentru femeile venite să-i ungă trupul lui Isus. La obiecţia unora că s-au înşelat, că acela pe care l-au văzut nu era Domnul, ei şi ele puteau răspunde: De-ar fi fost altul, n-ar fi fost mormântul gol.

Semnul răsplăţii formează armonia dintre agonie şi extaz.

Îngerul vesteşte femeilor venite la mormânt bucuria învierii şi le impune datoria de a vesti ucenicilor şi lui Petru întâlnirea din Galileea. Pe pământ toată bucuria se plăteşte şi toată infidelitatea se dojeneşte sau pedepseşte. Isus înviat îi va dojeni pe apostoli pentru laşitatea şi fuga lor, dar pe femeile pline de grijă faţă de trupul său din mormânt, pentru faptul că s-au sculat dis-de-dimineaţă, pentru procurarea mirodeniilor pentru îmbălsămare, străbaterea drumului, preocuparea pentru înlăturarea pietrei de pe uşa mormântului, Isus le răsplăteşte cu bucuria învierii sale înaintea ucenicilor.

Semn contrar uzanţei istorice din acel timp.

Evangheliştii, preocupaţi mai mult de adevăr decât de uzanţa timpului, când mărturia femeilor nu avea nici o valoare apodictică, respectă cronologia apariţiilor lui Isus înviat aşa cum au avut loc, chiar cu riscul de a nu fi acceptată mărturia lor. Spre ruşinea lor, bărbaţii sunt constrânşi să-şi recunoască slăbiciunea. Învierea lui Isus este aceea care restabileşte demnitatea femeii în istorie: pot da mărturie despre adevăr. O vrea Dumnezeu.

Trebuie să avem un afect plin de toată iubirea faţă de Isus, iubire pe care să o facem semn vizibil în iubirea efectivă faţă de aproapele!

Din apariţiile lui Isus înviat, atât apostolilor, femeilor evlavioase cât şi altor ucenici, a luat fiinţă un alt semn, care apoi a devenit un argument istoric viu: sensul comun. Zilnic, un număr tot mai mare de oameni accepta Botezul. Cei încreştinaţi, cuprinşi de euforia învierii Domnului, îşi vindeau şi împărţeau săracilor bunurile materiale. Au sărăcit din punct de vedere material, dar au îmbogăţit patrimoniul spiritual al Bisericii, fiindcă păgânii îi priveau cu admiraţie cum se iubesc şi viaţa lor le trezea interesul faţă de învăţătura lui Isus, faţă de învierea lui.

Înainte de venirea lui Isus în mărirea dumnezeirii sale pe norii cerului, noi trebuie să realizăm o întâlnire personală cu el în iubire, ca apoi să dea fiinţei noastre muritoare slava învierii sale şi fericirea împărăţiei Tatălui său. Realizăm întâlnirea personală cu Isus prin primirea sfintei Împărtăşanii din care căpătăm sensul existenţei noastre din plinătatea lui Cristos din noi şi putem spune cu sfântul Paul: Trăiesc eu, dar nu mai trăiesc eu, Cristos trăieşte în mine (Gal 2,20), sau cu marele savant Pierre Teilhard de Chardin: Sunt o frunză, dar prin transformările chimice, care se elaborează în laboratorul nervurilor mele, eu sporesc vitalitatea întregului organism şi degajez oxigenul de care are nevoie universul. Oxigenul, de care are trebuinţă universul, este iubirea. Fă, Doamne, ca în laboratorul spiritului meu să se distileze, din materiile pământului, din truda mea, din durerile mele, din moartea mea, mireasma cerească a iubirii.

Închei cu un exemplu grăitor. Pe vremea împăratului Napoleon Bonaparte al Franţei, un cavaler a voit să facă un cadou logodnicei sale, de sărbătorile Învierii, însoţit de cele mai alese urări. A realizat cel mai mare ou roşu din lume, cât o căsuţă, pe care l-a aşezat într-o caleaşcă aurită, trasă de şase cai frumoşi şi i l-a trimis de Paşte la Paris. Curioşii de pe străzi s-au luat după caleaşcă, să vadă cui îi este destinat frumosul ou roşu. Caleaşca şi preţiosul dar, ajungând la casa logodnicei, din partea superioară a oului roşu s-a deschis un căpăcel şi din el au ieşit porumbei albi care au zburat în cele patru zări; în partea laterală a oului s-a deschis o uşă şi din ea au ieşit doi copilaşi în costume aurii de pui de cloşcă, purtând în mânuţele lor o inimă de aur, pe care au oferit-o logodnicei şi în tot acest timp din interiorul oului se auzeau cântări de Paşte cu nemuritorul Aleluia.

Cristos este mirele. Mireasa este Biserica.

Primul dar al lui Cristos înviat, făcut Bisericii, este pacea. Simbolul păcii sunt porumbeii. Isus spune ucenicilor: Pace vouă!

Inima de aur este însăşi inima lui Isus, care ne aduce harul mântuirii, viaţa cea nouă în Duhul Sfânt, rod al învierii, care ne face atât de frumoşi încât, după cum spune sfântul Bonaventura, am muri de fericire, dacă am vedea un suflet îmbrăcat în har, am crede că îl vedem pe Dumnezeu însuşi.

Să-i oferim lui Isus inimile noastre, ca să le facă asemenea cu inima sa în viaţă pentru a ne iubi veşnic. Amin. Aleluia.

Autor: pr. Alessandro Pronzato
Copyright: Predici.cnet.ro

Nu se întâmplă nimic…

Expresia mi s-a întipărit în memorie încă de copil: “a trăi Paştele”. În satul meu parohul, de-a lungul întregului Post, bătea insistent asupra acestui punct: datoria fiecărui bun creştin de a “trăi Paştele”. Şi invita femeile să colaboreze, solicitând, convingând, îndemnând, chiar dacă puţin forţând pe cei mai recalcitranţi (dintre care nu lipsea cineva, chiar şi în cele mai bune familii). De fapt mulţi oameni, ca urmare a insistenţelor, protestelor, a mâhnirilor şi chiar a ameninţărilor soţiilor, se hotărau să “trăiască Paştele”.

Era organizată o celebrare exclusiv pentru ei - nu se puteau amesteca cu femeile, ar fi fost puţin umilitor!… -, când era încă întuneric, în deplină clandestinitate. Îşi luau o mină bizară pentru a masca ceea ce socoteau o “slăbiciune”. O spovadă rapidă şi neplăcută (şi jenantă pentru preot: am experimentat chiar din primii ani de preoţie), o împărtăşire între un şovăielnic şi un resemnat (dacă priveai unele chipuri, aveai impresia că erau gata să înghită un medicament amar). Apoi, pentru a schimba impresia ironică, toţi se precipitau acasă cu senzaţia de a fi eliberaţi de o greutate plictisitoare.

Au plătit impunerea cea mai împovărătoare - chiar neplăcută - în ceea ce priveşte religia. Acum totul era la post, în regulă. Ca o mică intervenţie chirurgicală, din păcate necesară, dar care tindea să se amâne cât mai mult posibil, şi care totuşi se transforma îndată într-o stare de anestezie aproape totală.

“A trăi Paştele” era minimul care era cerut celui care avea numele propriu scris în registrul botezaţilor. Cel puţin o dată pe an. “Acela nu a trăit nici măcar Paştele”, se murmura în cercul celor pioşi apropo de unul care a refuzat să păşească pragul bisericii chiar cu această ocazie. Cel puţin la Paşti. Am auzit pe o vecină a mea care ţipa astfel la bărbatul ei: - Dar ce istorie! Rău nu-ţi face… Şi apoi nu se întâmplă nimic, stai liniştit: nu se năruie lumea! Şi acela, încurajat, chiar dacă clătinând din cap, se furişa pe stradă.

Teama de a te lăsa surprins de lumină

Şi, dimpotrivă, este aşa. La Paşti se năruie lumea. La Paşti are loc sfârşitul lumii! Dacă “trăim Paştele”, nimic nu mai merge înainte ca mai întâi. Totul se schimbă. Se aruncă gândurile obişnuite şi să fie prezente alte gânduri (”Dacă aţi înviat cu Cristos… cugetaţi la cele de sus, nu la cele de pe pământ”, ne îndeamnă Paul scriind către Coloseni). Dacă se aruncă drojdia “expirată”, râncedă, incapabilă de a dospi ceva, şi se plămădeşte în chip total diferit propria viaţă (”Îndepărtaţi drojdia veche, pentru a fi un aluat nou…”, recomandă tot Paul pe Creştinii din Corint).

Marea şi radicala curăţenie a Paştelui trebuie să aibă loc, înainte de tot, în inimi. În familia ebraică, la vigilia sărbătorii, se săvârşea o sârguincioasă inspecţie (bediqah) în toată casa, străduindu-se să înlăture chiar şi cel mai mic fragment de pâine dospită. Pentru noi, este vorba de a elimina vechile obiceiuri, vechile ranchiuni, vechile tendinţe, vechile interese. Nu se trăieşte Paştele fără o hotărâtă ruptură cu trecutul. O ruptură expresia sa cea mai evidentă în spovadă, prin care manifestăm voinţa de a muri pentru păcat şi să înviem la viaţă, la credinţă, la pace, la iertare, la iubire, la bucurie, la speranţă. În Euharistie nu se înghite un medicament amar, ci ne împărtăşim cu Pâinea care hrăneşte viaţa nouă: o pâine a fraternităţii, a sincerităţii, a dreptăţii, a solidarităţii, a împărtăşirii.

“A trăi Paştele” nu înseamnă a schimba hainele, ci a schimba viaţa. Să ieşim “afară” din mormintele noastre, uimiţi, cu o mare dorinţă de a râde, de a dansa, de a cânta. Dumnezeu a “făcut să fie trăit Paştele” pentru poporul său, eliberându-l din sclavie. Dumnezeu, mai ales, “a făcut să fie trăit Paştele” pentru propriul Fiu, făcându-l să iasă din mormânt (”Dumnezeu l-a înviat a treia zi”, vesteşte Petru centurionului roman Corneliu convertit, aşa cum este relatat în prima lectură de astăzi).

Dacă a fi creştin, a avea credinţă, înseamnă a crede în învierea lui Cristos, putem să adăugăm şi că a crede în învierea lui Cristos înseamnă a accepta ca totul să se schimbe. Înseamnă a accepta de a deveni înviaţi: morţi pentru tristeţile, angoasele, fricile, plânsetele noastre, eliberaţi de resentimentele, de egoismele, de interesele, de violenţa noastră, şi înglobaţi în viaţa nouă pe care ne-o oferă Cristos, chemaţi să intrăm, uimiţi, într-o lume nouă, să cercetăm totul. Poate acesta este tocmai paradoxul Paştelui: a regăsi aceleaşi lucruri de mai înainte, dar noi, “diferite”.

Mă întreb adesea pentru ce este aşa de greu de a deschide anumite guri şi a le elibera, pentru a face să explodeze în ele alleluia pascal cu toată forţa sa. Cel mult este scos un suspin, o plângere, un bombănit. Fapt este că, în ciuda aparenţelor, nu moartea ne produce teamă. Multora le este teamă de naştere. Puţini au curajul de a trăi, până acum, experienţa învierii. “A trăi Paştele” nu este minimul experienţei creştine, ci maximul. Probabil l-au intuit deja unii oameni din satul meu. Care se grăbeau să se întoarcă acasă, ca nişte clandestini, după ce şi-au făcut “datoria” lor. De ce atâta grabă? Poate frica de a se lăsa surprinşi de lumină…

Trebuie să-L înviem

Trebuie ca şi noi să-L înviem. Să-L facem să iasă din mormântul în care L-am închis. Să-L eliberăm de bandajele prejudecăţilor noastre, de decepţiile noastre, de frustrările noastre. Să-L curăţim de imaginile caricaturale cu care am deformat chipul său. Să-I permitem să fărâme schemele şi viziunile meschine în care L-am încarcerat. Dumnezeu izolat în biserică. Ostatic al riturilor noastre formale. Adormit de cântările noastre plângăcioase. Supravegheat special pentru ca să nu deranjeze liniştea publică şi să se atingă de programul de “onoruri” pe care le-am stabilit noi.

Vrem să-i permitem acestui Dumnezeu să redevină Dumnezeu în noi? Vrem să consimţim să se manifeste, nu aşa cum pretindem noi cum să fie, ci aşa cum este? Vrem să-i acordăm libertatea de a săvârşi, nu lucrurile pe care le hotărâm noi - şi pe care noi înşine, suntem în stare de a le face - dar cele “imposibile” pe care numai el este capabil să le realizeze? Acceptăm ca el să se reveleze mult mai bine decât suntem noi obişnuiţi să-l descriem, mai fraged decât reuşim noi să ne imaginăm? Acceptăm ca el să ne ofere o bucurie, o pace, o calitate şi o plinătate şi o intensitate de a trăi pe care noi nu îndrăznim nici să bănuim?

Poate acesta este Paştele. A descoperi că Dumnezeu nu suportă mormântul în care l-am condamnat, închisoarea (infinitele închisori) în care l-am închis. A cerceta acel mormânt, nu pentru a-l regăsi, dar pentru a descoperi că El, din fericire, nu mai este acolo. Şi, urmându-l în lumina pascală, să găsim curajul de a murmura: Dumnezeul meu, cum te-am redus… Şi a lua în serios ceea ce spune Mariei din Magdala: Nu mă reţine… (Io 20, 17). Poate vom reuşi să rezistăm ispitei de a-l atinge, aducându-l înapoi, apropiindu-ne de el, ţinându-l sub strictă supraveghere. “A trăi Paştele” înseamnă şi acceptarea riscului unui Dumnezeu care nu se resemnează să fie mort, nu stă într-o parte unde l-am aşezat noi.

Trebuie să-L relatăm

“Mergeţi şi vestiţi…” (Mt 28,19). “A trăi Paştele”, în sfârşit, înseamnă a relata, a duce vestea. Acea veste trebuie s-o avem întipărită pe faţă. Sf. Augustin, într-o pagină sugestivă, povesteşte că în noaptea vigiliei Pascale păgânii nu reuşeau să adoarmă, pradă agitaţiei, şi cu o ciudată nelinişte (şi, poate, chiar cu un pic de invidie). În dimineaţa următoare, pe stradă, se întâmpla să întâlnească creştini proaspăt botezaţi, cu chipul strălucitor, transfigurat de lumina celui Înviat.

“La acea apariţie - ne asigură Augustin - mulţi îl recunoşteau pe Cristos”. Poate că povestirea să conţină unele trăsături retorice. Rămâne faptul, totuşi, că pentru a şti dacă cineva “a trăit Paştele”, nu ar mai trebui să-l întrebăm. Ar trebui să-l vedem! În satul meu, în timpul copilăriei mele, nu era tocmai cazul. Nu mai ştiu acum. Nu mai ştiu ce se întâmplă în alte locuri.

Mai înainte este insesizabil

Şi să încetăm odată de a sta să fixăm acel mormânt gol, şi de a face noi speculaţii. Specificul credinţei creştine în învierea lui Cristos nu este fondată pe faptul că mormântul este gol. Un mormânt gol echivalează cu un mormânt sigilat. Poate fi fost un furt, o înşelăciune, un truc. Un creştin - cum observă G. Becquet - “este invitat să creadă în puterea celui Înviat asupra morţii şi în fiinţa sa prezentă în universul oamenilor. Atunci începe o viaţă nouă care merge din descoperire în descoperire”.

Este inutil de a merge în locurile mormântului gol, ca nişte curioşi leneşi. Acolo se observă numai absenţa. În timp ce Isus este “în altă parte”. Şi continuă să se manifeste în chip imprevizibil. Cel Înviat este mereu “în altă parte”, mai înainte, inimaginabil. Şi nu mai poate fi cuprins total. În această perspectivă, “a trăi Paştele” reprezintă o lucrare care nu se încheie niciodată.

Pastele ortodox si catolic

Cele două biserici creştine folosesc două calendare diferite, începând din anul 1582 când biserica apuseană catolică a trecut la calendarul Gregorian, pe când răsăritenii ortodocşi au rămas la calendarul Iulian. Calculele celor două momente celeste sunt şi ele diferite, apusenii bazaţi pe luna plină ecleziastică, pe când răsăritenii observă luna plină astronomică, la fel cum privesc şi data reală a echinoxului, în timp ce catolicii se bazează pe o dată fixă calculată din vreme pentru echinox.

Ortodocşii, urmează luna plină pascală, care este la o dată calculată pe baza observaţiilor astronomice. O primă încercare de uniformizare a datei serbării Paştelui în toată lumea creştină a avut loc în anul 325, la iniţiativa împăratului Constantin cel Mare. Atunci primul Sinod ecumenic desfăşurat la Niceea a adoptat practica bazată pe calculul datei Paştelui care se reducea la următoarele norme: Paştele se va serba întotdeauna în prima duminică cu lună plină de după echinocţiul de primăvara; când prima lună plină de după echinocţiul de primavară cade duminica, Paştele va fi serbat în duminica următoare.

De-a lungul timpului au existat şi alte încercări de a „sincroniza” Paştele. Una din cele mai semnificative a fost Consiliul Bisericilor de la Aleppo (Siria) din 1997, unde s-a convenit ca echinoxul să fie recunoscut în funcţie de observaţiile astronomice luând în consideraţie meridianul de la Ierusalim, unde de fapt a avut loc Învierea. Dar până acum nu s-a dat curs acestei înţelegeri.

Considerat cea mai mare sarbatoare crestina, Pastele este celebrarea Invierii lui Iisus Hristos, intemeietorul religiei crestine, nascut la Betleem, din Fecioara Maria. Botezat la 30 de ani de Ioan si prezentat multimii drept Mesia, Hristos si-a ales 12 ucenici si, vreme de trei ani, si-a predicat invatatura in Galileea si in Iudeea. S-a intors apoi in Ierusalim, unde a trebuit sa infrunte mania fariseilor (sectanti mozaici) si a mai marilor preotilor, care ii contestau dumnezeirea. Fiind tradat de Iuda, Hristos a fost adus la judecata in fata lui Caiafa (mare preot iudeu) si a Sinedriului, care L-au condamnat la moarte pentru blasfemia de a-si fi spus Fiul lui Dumnezeu. A fost rastignit pe varful colinei Golgota, intre doi talhari, dupa ce si-a carat crucea in spate. Inmormantat, Iisus Hristos a inviat dupa trei zile si s-a ridicat la cer dupa alte 40.

Despre Paste s-au scris o multime de lucrari, religioase si laice, s-au facut mai multe filme (artistice sau documentare), dar nimic nu poate descrie in cuvinte si imagini marea taina a Invierii Domnului, a biruintei vietii asupra mortii si a luminii lui Hristos asupra intunericului pacatului. Aceasta mare sarbatoare crestina este precedata de un post de 40 de zile (sapte saptamani, incepand cu Lasatul secului), perioada numita Postul Pastelui. Iar ultima sa saptamana, numita Saptamana Patimilor, are menirea de a pregati credinciosii pentru Inviere, imediat dupa ultima duminica dinaintea Pastelui, cea a Floriilor, in care se sarbatoreste intrarea lui Iisus in Ierusalim. De a doua zi, in Saptamana Mare, se rememoreaza tot ce a facut Mantuitorul pe pamant. Prin post, reculegere si rugaciune, credinciosii parcurg acum cele sapte trepte ale ultimelor zile ale lui Hristos-Omul, fiecare zi din Saptamana Patimilor semnificand un nou pas al lui Iisus pe drumul catre rastignire si Inviere.

In ziua de luni este pomenit Iosif Patriarhul, cel pe care proprii frati l-au batut si, crezandu-l mort, l-au parasit pe camp. Dar acesta traia si, dupa ce a dus o viata de sclav, a ajuns print al Egiptului, i-a iertat pe cei care i-au gresit si si-a salvat de la foamete familia si poporul. Povestea lui Iosif prefigureaza aparitia lui Iisus, care - desi vandut pentru 30 de arginti, arestat si batjocorit, condamnat la moarte si rastignit - a iertat si a mantuit omenirea. Ziua de marti este dedicata Predicii de pe Muntele Maslinilor, in care Hristos a prevestit distrugerea templului din Ierusalim, dar si propria Sa inviere. Slujba de miercuri aduce aminte despre doua personaje pacatoase: desfranata care - spaland cu lacrimile sale, plina de cainta, picioarele lui Iisus - se mantuieste si apostolul Iuda, cel care tradand se pedepseste. Joia Mare este ziua in care a avut loc Cina cea de taina si vanzarea lui Iisus de catre Iuda.

Hristos s-a pregatit atunci pentru moarte si inviere, oferindu-le la acea masa, simbolic, ucenicilor trupul si sangele Lui - painea si vinul mantuirii. Incepand din acea zi, pana la Inviere, nu se mai trag clopotele la biserica, ci doar se bate toaca. Vinerea Mare (sau Vinerea Neagra) este ziua in care Iisus Hristos a fost rastignit, pe Muntele Golgota. El se ruga in Gradina Ghetsimani cand a fost prins, arestat, judecat de evrei si de romani, incoronat cu spini, batut si batjocorit. Si-a purtat pe umeri crucea pana in varful Golgotei, unde a fost rastignit intre doi talhari. Sambata Pastelui simbolizeaza “odihna” in mormant a trupului Mantuitorului. Seara, in biserici se aprind luminile, anuntandu-se astfel ca se apropie vremea ca toti credinciosii sa se pregateasca pentru veghea din noaptea Invierii. Si Invierea s-a produs! Iisus a inviat din morti si s-a aratat viu ucenicilor Sai si Fecioarei Maria. In miez de noapte, in biserici se oficiaza slujba Sfintelor Pasti.

Sunt sfintite pasca, ouale rosii si celelalte bucate, pentru ca postul de aproape sapte saptamani a luat sfarsit. Credinciosii iau Lumina din Lumina, spun “Hristos a inviat!” si raspund “Adevarat a inviat!” - formule cu care urmeaza sa se salute timp de 40 de zile, pana la sarbatoarea Inaltarii Domnului. Se impart acum Sfintele Pasti (paine stropita cu vin), care se mananca dimineata, inainte de orice, iar dupa slujba credinciosii pornesc catre casele lor tinand in maini lumanari aprinse, ca dovada a biruintei lui Iisus asupra intunericului.

Unul dintre cele mai semnificative simboluri pascale sunt ouale rosii, a caror culoare aminteste de sangele lui Iisus, care a curs pe cruce pentru mantuirea omenirii. Legenda spune ca, la rastignirea lui Hristos, Fecioara Maria a pus un cos cu oua sub cruce, ca sa-i imbuneze pe soldatii care il pazeau, iar acestea au fost inrosite de sangele Mantuitorului. De asemenea, gospodinele crestine coc, o singura data pe an, de Sfintele Pasti, pasca. Aceasta are o forma rotunda, pentru ca se crede ca scutecele lui Hristos au fost rotunde. Avand la mijloc o cruce, pasca este impodobita pe margini cu aluat impletit. Dupa traditie, in familiile crestine se mananca in zilele de Pasti carne de miel. Mielul il simbolizeaza chiar pe Mantuitorul nostru, Iisus Hristos, care s-a jertfit pentru pacatele lumii si a murit pe cruce ca un miel nevinovat.

Discul de la NASA

Bai, fratilor, e groasa rau! De fapt, subtire! Mai stiti planeta aia mare si frumoasa, care - Galilei credea ca - are urechi? De fapt, prin telescopul lui amarit, dar inovator, asta vedea omul. Dar sa revin: aveam si noi o planeta mai meseriasa, cu o tona de inele si, iaca dracu', au inceput sa se subtieze!

Poza de mai sus a fost trimisa catre NASA (si postata pe science.nasa.gov) de catre un astronom amator din Puerto Rico. Dar stati linistiti la telescoapele voastre, omul era chiar mai amator decit se credea: nu se intimpla nimic grav.

Nu ii fura nimeni inelele planetei, tot ce se intimpla este ca, la fiecare 14-15 ani, geometria sistemului solar face in asa fel incit sa vedem, de pe Terra, inelele dintr-o parte (pe muchie, ca sa spunem asa). Imaginati-va ca tineti un disc din ala vechi, LP (sau din asta nou, DVD) in asa fel incit sa-l vedeti "de sus". Adica vedeti tot discul. Daca-l inclinati incet-incet, ajungeti sa-l vedeti din lateral. Iar daca e foarte subtire, de fapt in acea pozitie ajungeti sa nu-l mai vedeti deloc. Asta se intimpla, acum, si cu inelele lui Saturn.

Si apropo de comparatia cu discurile mai vechi sau mai noi: inelele se intind de la vreo 6000 pina la 120.000 de kilometri deasupra atmosferei planetei. Si au o grosime medie de 20 de metri. Adica, daca am reduce inelele la dimensiunile unui DVD (12 cm), ar avea o grosime de 20 de nanometri. De vreo cinci mii de ori mai subtire ca un fir de par uman. Subtire, cum spuneam!

Iar astronomul amator n-ar trebui sa se simta prea rau, se afla intr-o companie selecta. Si Galilei a luat teapa asta, mai ales ca el vedea doar disparitia "urechilor". Dar macar italianul a prevazut reaparitia lor, desi habar n-avea ce erau ele…

Post,Sanatate,Viata = NOI

Postul nu inseamna doar abtinerea de la a manca alimente „de dulce”. Gandurile si vorbele rostite trebuie sa fie pozitive, sentimentele de pace, intelegere, prietenie, sa domine trairile noastre. Dar mai presus de toate se afla iubirea: fata de copii, de partener(a) si de ceilalti membri ai familiei, fata de colegi, chiar si fata de omul de pe strada si – de ce nu? – de „inamicii” declarati ori nedeclarati.

Sanatatea gandurilor si a sentimentelor inseamna mai mult decat armonie a existentei, ea rasfrangandu-se cat nu ne imaginam de puternic si de benefic asupra starii de echilibru a organismului, a intregului corp fizic. Iar impartasirea reciproca a supremului sentiment face din noi adevarati atleti de neinvins.

In viata de familie, armonia dintre parteneri privind dispozitia mentala, sufleteasca sau fizica nu este realizata intotdeauna la parametrii ideali. O cauza a acestei stari de lucruri, in afara deosebirilor de caracter sau de temperament, de stare de sanatate sau de conditiile conjuncturale, o constituie gradul de compatibilitate bioritmica. Nu ne simtim in aceeasi zi la fel de bine. Exista momente sau perioade cand totul merge bine, avem capul limpede, sufletul optimist, forta de munca, ne enervam mai greu, suntem mai toleranti fata de cei din jur. Aceste zile sunt, din punct de vedere bioritmic, pozitive sau cu un potential inalt de energie (fizica, mentala ori emotionala), insa aceste ritmuri sunt inegale, unele fata de altele, la aceeasi persoana, iar gradul lor de armonizare sau de dispersie fluctueaza de la o perioada la alta, in mod ciclic. Sa dam un exemplu.

Cand bioritmul fizic si cel mental sunt pozitive sau crescute, iar bioritmul emotional este scazut, avem tonus fizic si creativitate, dar ne enervam usor si suntem mai impresionabili. Cand bioritmul emotional este crescut, in schimb cel fizic si cel mental sunt scazute, ne simtim toleranti, calmi, dar in acelasi timp fara vlaga, dornici de odihna si putin productivi intelectual sau creativ. Din cand in cand, la intervale regulate (ciclice), cele trei bioritmuri sunt sincrone, fie crescute, fie scazute. In primul caz, ne simtim exceptional si totul ne reuseste de minune; in cel de-al doilea caz, nimic nu ne reuseste si consideram ca suntem cei mai ghinionisti oameni de pe pamant. Daca vom reusi sa ne intelegem pe noi insine, din acest punct de vedere, vom putea sa ne armonizam mult mai bine atat cu efortul cotidian, cat mai ales cu cei din jur, deci si cu partenerul de cuplu. Cum vom proceda?

- Cand noi insine suntem in dificultate fizica, vom avea grija sa nu supralicitam capacitatea de adaptare, acordandu-ne mai multa grija pentru odihna, alimentatie tonifianta (proteine de buna calitate, fructe si legume) si divertisment. Cand il observam pe partener ca se afla el insusi in aceasta situatie, incercam sa-l intelegem si sa-l menajam.

- Cand suntem in bioritm fizic crescut, vom recupera ceea ce a ramas restanta (treburi gospodaresti, culinare, profesionale, pentru a intra in rezonanta cu timpul si cu obligatiile ce ne revin).

- Aceleasi observatii se refera si la bioritmul emotional (evitam conflictele, nu ne angajam in controverse, nu punem prea mult la suflet esecurile, reprosurile si incercam, la randul nostru, sa-l intelegem pe partener). Pentru bioritmul mental, perioadele scazute se pot compensa prin prelungirea duratei de somn si de repaos intelectual, evitarea efortului de creatie, calcul etc., evitarea alcoolului si sustinerea cu alimente energizante a sistemului nervos central (miere de albine, polen, lecitina, peste, ficat, vitaminele B1, B6, sucuri concentrate de fructe, combinate cu cele de legume, in special de morcovi)

- Dintre cele trei bioritmuri, pentru viata conjugala este mai importanta componenta emotionala, care este responsabila de reactiile nervoase, de sensibilitatea, gradul de toleranta la critica, gelozie, suspiciune, zgarcenie, esecuri sexuale, risipa banilor, problemele de serviciu etc.

- Oricat am incerca, nu vom reusi niciodata sa eliminam din viata noastra si zilele „proaste”, mai putin faste. Trebuie sa intelegem insa ca ele sunt in firea lucrurilor, fac parte, in mod natural, din viata noastra. Ceea ce poate ajuta mult un individ si, mai departe, un cuplu va fi marea lui doza de intelegere si toleranta, capacitatea de a ierta si uita, alaturi de panaceul armoniei – dragostea...

10 alimente care iti pot salva viata

Daca cineva ne-ar fi spus in urma cu cativa ani ca putem preveni cancerul cu seminte de orz, napi si cartofi noi, sau ca am putea calma o durere de stomac cu un praf de ghimbir, in loc sa dam fuga in camara cu alimente pentru un tratament, am fi zis ca glumeste. Cercetatorii americani au facut o lista a alimentelor care iti pot salva viata. Uimitor, printre ele se numara cateva despre care si bunicile noastre ne spuneau ca fac minuni.

Migdalele

Daca obisnuiai sa le rontaiai doar pentru ca ti se pareau mai gustoase decat arahidele si fisticul, acum ai motive mult mai serioase sa-ti faci provizii. Mici dar pline de nutrienti – printre care vitamina E, proteine, fibre si cativa antioxidanti importanti – migdalele reduc riscul de Alzheimer, fiind un aliat de nadejde in curele de slabire si in tratamentul afectiunilor cardiace.

Orzul

Dintre toate cerealele, orzul contine cel mai ridicat continut de fibre, vitamina E, vitaminele B si antioxidanti. In plus, contine beta-glucan, o clasa de polizaharide celebra nu doar pentru faptul ca ajuta la scaderea colesterolului, ajutandu-ne sa preintampinam bolile cardiace, ci si pentru faptul ca este un adjuvant foarte bun in tratamentul cancerului. Poti incepe sa traiesti mai sanatos chiar de maine dimineata: inlocuieste fulgii de porumb cu un musli de cereale care sa includa si seminte de orz.

Cafeaua

Bauta cu masura, cafeaua poate face minuni pentru dispozitia noastra. Pe langa asta, cercetatorii au descoperit ca licoarea cu care ne rasfatam dimineata poate reduce simtitor riscul declansarii diabetului de tip 2, jucand totodata un rol important in prevenirea Parkinsonului la barbati.

Ouale

Sunt o sursa excelenta de proteine si au doar 75 de calorii; stim asta din nenumaratele cure de slabire pe care le-am tinut. Bogate in fier, acid folic si vitamina B8, consumul de oua joaca un rol important in lupta impotriva obezitatii, reducand pofta de mancare. Carenta acestor nutrienti este responsabila pentru aparitia problemelor de vedere.

Strugurii

Despre proprietatile curative ale strugurilor se pot scrie povesti. In ultimul timp apar tot mai multe produse dermo-cosmetice pe baza de extract de struguri, asta in timp ce in provinciile din sudul Frantei exista spa-uri de lux, vestite pentru tratamentele corporale pe baza de suc de struguri si must. In ciuda acestui palmares, sunt multe cure de slabire care ii exclud din meniu, pe motiv ca ingrasa. Ce-i drept, au un continut ridicat de glucide, dar fiind vorba de zaharuri naturale, n-ar trebui sa-ti faci griji. Mai ales ca vitaminele A si C pe care le contine in cantitati mari garanteaza cresterea sistemului imunitar.

Napii

Contin cantitati mari de vitamina A si C, potasiu, luteina si zeaxanthin, un antioxidant foarte puternic care previne aparitia catorva tipuri de cancer, precum si cea a degenerarii maculare. Gasesti napi in orice hipermarket, la raftul unde gasesti si gulii.

Ghimbirul

Daca nu esti o fana a preparatelor japoneze, stai departe de ghimbirul murat. Pentru a beneficia de calitatile curative ale acestui condiment iute-aromat, e de-ajuns sa-l consumi macinat, sub forma de praf. Are proprietati anti-inflamatorii, calmeaza balonarile, starile de greata si durerile provocate de artrita.

Nucile

Cele care au copilarit la tara nu au cum sa uite leacurile babesti obtinute din nuci sau din frunzele lor. Bunicile noastre erau la curent cu proprietatile curative ale acestui fruct lemnos, bogat in vitamina E si antioxidanti: reduce colesterolul si odata cu el, riscul de aparitie a bolilor cardiace.

Cartofii noi

Usor de curatat, usor de fiert si foarte gustosi, cartofii noi – cunoscuti in popor si sub numele de „cartofi dulci" – au si alte atuuri: contin cantitati importante de vitamina A si C si sunt bogati in fibre. Cercetatorii au descoperit ca pot preveni bolile de inima, precum si cancerul de san si de prostata. Da o fuga la piata cand ai timp: suntem in plin sezon!

Uleiul de masline

Recunoscut de secole ca un aliat al sanatatii, uleiul de masline, la fel ca toate celelalte grasimi nesaturate, are actiune anti-inflamtorie, luptand impotriva bolilor de inima si cancerului. Ideal ar fi ca, in timp, sa renunti la uleiul de floarea soarelui si sa folosesti ulei de masline, in cantitati mici, chiar si la prajit.

Totul pleaca de la OM - ECOLOGISMUL

Una dintre modele cele mai tenace ale ultimilor ani este privirea la Tv. a posturilor cu filme documentare. Cine vrea să „dea bine” nu se uită nici la Acasă, nici la Otv, doar la National Geografic sau Discovery. Superficială ca orice modă. Vă propun însă următorul exerciţiu: priviţi cu atenţie o săptămână Animal Planet sau oricare alt post care prezintă documentare cu viaţa animalelor! După entuziasmul creat de profesionalismul acestor filme, observi însă, o chestie stranie. Vezi o sumedenie de specii, de la viruşi şi bacterii la elefanţi. Ele sunt înfăţişate, cum zice Dan C. Mihăilescu, cu o „corectitudine politică” aplicată zoologicului. Corectitudine zoologică. Toate animalele repugnante, de la ţânţar la rechin, de la şobolan la viperă, de la gândacul scârbos de bucătărie la gândacul de Colorado, trebuie prezentate ca simpatice, drăguţe, nevinovate, utile, Doamne fereşte să crezi că lupul sau mistreţul ar fi periculoase pentru om. Ei bine, în toată această mulţime de animale „pozitive” există o singură specie înfăţişată negativ, periculoasă, detestabilă: Omul. Este motivul pentru care ecologismul (las la o parte măştile lui uneori chiar violent marxisto-stângiste) este un anti-umanism. Unul extrem de periculos. Ca să nu fiu greşit înţeles, menţionez degrabă că sunt un mare iubitor de natură şi de animale, că n-am avut niciodată câini de rasă, ci numai potăi simpatice, luate de pe stradă şi pisoi găsiţi abandonaţi pe cine ştie unde. Asta nu mă poate face să uit că, fiind creştin, trebuie să văd în Om încununarea Creaţiei şi nu-l pot coborî la rangul de Terminator al biosferei. De altfel, manipularea ideologică a meteorologiei şi ecologiei au fost de mult denunţate în analize complete. Din păcate, la noi asemenea discuţii nu apar într-o presă imbecilizată. Acum un ceas ascultam la radio o emisiune despre grădinile noastre zoologice. Câţiva oameni cu suflete generoase, dar obişnuiţi să gândească cu prefabricate lozinci se grăbesc să deplângă traiul animalelor în aceste grădini. (mă refer la ideea în sine, nu la cazurile concrete, din păcate insalubre din România). Deşi n-ar fi greu de observat că pentru un animal traiul într-un Zoo e mult mai prielnic decât cel în libertate (noţiune morală aplicată abuziv animalelor): are asigurată hrana, e ferit de duşmani, are asigurat partenerul de reproducere şamd. Revin însă la anti-umanismul fundamental al acestor documentare impecabil realizate tehnic. Ele sunt, desigur, extrem de instructive, dar filozofia lor este pe termen lung nocivă. Moda occidentală care a făcut pui şi la papagalii noştri din „High life” a şobolanilor sau reptilelor ca animale de companie este doar una din multele aberaţii ale vremii în care trăim. În doze homeopatice, aceste posturi tv. ne induc ideea că e ruşine să fii om (cum e ruşine, cf corectitudinii politice, să fii alb, creştin, bărbat, european, heterosexual convins şamd), mult mai interesant e să fii gândac. (unde eşti tu Kafka, tată, ca punând mâna pe ei…. Nu vreau să sugerez decât un minimum de mefienţă la privirea admirativă a unor astfel de programe, bune pentru satisfăcut curiozitatea. Completarea lor cu o sănătoasă lectură din clasicii greci ai Filzofiei sau din Pateric, adică din orice text care spune la urma urmei, asemenea Antigonei că printre minunile lumii nici una nu depăşeşte minunea denumită OM

Cancerul il avem toti, important cum este sa-l oprim sa se declanseze!

DUPA CE ANI DE ZILE A SPUS PACIENTILOR CA CHIMIOTERAPIA ESTE SINGURA CALE PENTRU A INCERCA (CUVANTUL CHEIE E A INCERCA !) SA SE ELIMINE CANCERUL, JOHN HOPKINS S-A HOTARAT SA PREZINTE SI CALEA ALTERNATIVA DE TRATAMENT A MALADIEI.

Noutati in tratamentul cancerului de la Johns Hopkins :

1. Cu totii avem celule canceroase in corp. Aceste celule nu apar,insa, la testele standard daca nu sunt in numar de miliarde. Cand doctorii spun bolnavilor ca nu mai exista celule canceroase in corpul lor dupa tratamentele efectuate,inseamna doar ca testele sunt incapabile sa le masoare deoarece nu mai sunt in numar detectabil.

2. Celulele canceroase apar in corp de 6 pana la 10 ori in timpul vietii unui om.

3. Cand sistemul nostru imunitar este puternic, celulele canceroase sunt distruse si astfel este impiedicata multiplicarea lor si formarea de tumori.

4. Cand este diagnosticat cancerul, inseamna ca persoana respectiva are deficiente nutritionale multiple. Aceste deficiente pot sa apara din cauze genetice, a noxelor din mediul inconjurator, a alimentatiei si stilului de viata gresite.

5. Pentru a preintampina deficitele nutritionale multiple , este necesara schimbarea dietei si administrarea de suplimente nutritive , ceea ce va duce la intarirea sistemului imunitar.

6. Chimioterapia presupune "otravirea" celulelor canceroase cu rata mare de crestere, dar astfel sunt distruse si celulele sanatoase cu crestere rapida din maduva spinarii , tractul gastro - intestinal ,etc, iar organe importante ,cum ar fi ficatul, rinichii, inima sau plamanii pot fi iremediabil afectate.

7. Radioterapia distruge celulele canceroase, dar, in acelasi timp arde, cicatrizeaza si distruge celule, tesuturi si organe sanatoase .

8.. Chimioterapia si radioterapia vor reduce, la inceput, dimensiunea tumorilor. Folosirea indelungata a acestor tratamente nu va duce, insa, la distrugerea definitiva a lor.

9. Cand in corp se acumuleaza prea multe "deseuri" toxice rezultate in urma chimio- si radioterapiei, sistemul imunitar este fie compromis, fie distrus, iar pacientul poate muri din cauza unor infectii banale si a complicatiilor lor.
10. Chimioterapia si terapia cu radiatii pot favoriza mutatii genetice in celulele canceroase care le fac foarte rezistente la tratament, si greu de distrus. Interventiile chirurgicale pot determina diseminarea ( imprastierea ) celulelor canceroase la alte organe (metastaze ).

11. O metoda foarte buna de lupta impotriva celulelor canceroase este de a le infometa, adica a se evita alimentele de care acestea au nevoie pentru a se multiplica.

CELULELE CANCEROASE SE DEZVOLTA CU :

a. ZAHAR
Eliminand din alimentatie zaharul, se elimina astfel una din cele mai importante surse de hrana a celulelor canceroase .Inlocuitorii de zahar, indulcitorii sintetici cum ar fi zaharina sau alte produse ( Nutrasweet, Equal, Spoonful, etc ) au ca baza aspartamul ( E 951), o substanta chimica daunatoare. Un inlocuitor natural al zaharului ar fi mierea de albine si melasa , dar in cantitati moderate. Sarea de bucatarie contine adaosuri chimice pentru a avea culoarea alba. Alternativa ar fi sarea de mare .

b. LAPTELE SI PRODUSELE LACTATE
Laptele favorizeaza productia de mucus in corp, in special la nivelul tractului gastro - intestinal. Cancerul este hranit de acest mucus. Renuntand la lapte si produsele derivate si consumand lapte de soia neindulcit , celulele canceroase "mor" de foame .

c. PH ACID
Celulele canceroase "infloresc" in mediu acid . O alimentatie preponderent carnivora induce un pH acid in corp, si ar fi mai bine sa se consume peste si pasare in cantitati mici , decat carne de vita sau porc. Carnea mai poate contine substante administrate animalelor : antibiotice , hormoni de crestere si paraziti, ce dauneaza in special persoanelor cu cancer .

d. O dieta bazata 80 % pe legume proaspete consumate ca atare sau sub forma de suc, grau integral, seminte, nuci si fructe schimba pH-ul corpului in alcalin. 20 % din alimentatie poate fi din alimente gatite, inclusiv fasole boabe . Sucurile proaspete din legume asigura necesarul de enzime digestive, usor absorbabile, care ajung la nivel celular in 15 minute de la consumare si care hranesc si favorizeaza cresterea de celule sanatoase . Este bine sa se consume sucuri proaspete de 2-3 ori pe zi .Enzimele sunt distruse la 4o grade Celsius .

e. Evitati cafeaua ,ceaiul si ciocolata ce pot contine cantitati mari de cofeina . Ceaiul verde este o alternativa foarte buna , avand si proprietati anti - canceroase .Cea mai buna bautura este APA - purificata sau filtrata pentru a fi astfel eliminate toxinele sau metalele grele . Apa distilata este acida , deci evitati-o !

12. Proteinele din carne sunt dificil de digerat si necesita o cantitate mare de enzime digestive. Carnea nedigerata ramane in interiorul intestinului, intra in putrefactie si se creste astfel cantitatea de reziduuri toxice din corp.

13. Celulele canceroase sunt acoperite de un perete gros de proteine . Renuntarea la carne sau reducerea ei in alimentatie duce la eliberarea de cantitati din ce in ce mai mari de enzime ; acestea ataca proteinele din peretele celular si permit astfel celulelor specializate sa distruga aceste celule canceroase .

14. Unele suplimente nutritive ajuta la intarirea sistemului imunitar, cum ar fi: IP6 (inozitolul sau vitamina B9 , continut de taratele de grau, seminte, nuci ), Essiac (ESSIAC este o formula din plante ce a fost utilizata din anul 1922 de o sora medicala din Canada numita Rene Caisse pentru a ajuta pacienti cu afectiuni grave. Cele opt plante din reteta originala sunt: ciuline sfant, radacina de brusture, laminaria, trifoi rosu, ulm cu coaja neteda, radacina de revent turcesc, nasturel, macris marunt), antioxidanti, vitamine, minerale, etc., toate stimuland imunitatea sa lupte si sa distruga celulele canceroase.
Alte suplimente cum ar fi vitamina E produc apoptoza sau moartea programata a celulelor , metoda naturala a corpului de a scapa de celulele bolnave, nedorite si inutile.

15. Cancerul este o boala a mintii, corpului si spiritului. Gandirea pozitiva si o fire activa ajuta pe cel care lupta cu cancerul sa supravietuiasca . Furia, neiertarea si amaraciunea "construiesc" un mediu stresant si acid in corp . Trebuie sa invatam sa avem un spirit iubitor si iertator , sa ne relaxam si sa ne bucuram de viata !

16. Celulele canceroase nu se pot dezvolta in prezenta oxigenului . Facand exercitii fizice zilnice si de respiratie , oxigenul ajunge adanc ,la nivel celular . Terapia cu oxigen este foarte importanta pentru distrugerea celulelor canceroase .

ATENTIE

1. Nu introduceti recipienti de plastic in cuptorul cu microunde.
2. Nu congelati apa
3. Nu puneti in microunde recipiente cu capace de plastic .

Dioxina este o substanta ce provoaca cancer in special la sani . Este extrem de toxica pentru celulele corpului . Dioxina este eliberata din plasticul sticlelor cu apa introduse la congelator. Recent, Dr. Edward Fujimoto, manager al programului de sanatate din cadrul Castle Hospital , a vorbit ,in cadrul unei emisiuni TV , despre pericolele care pandesc sanatatea .
A vorbit despre dioxina si raul pe care il poate face . Sa nu se incalzeasca mancarea la cuptorul cu microunde in vase de plastic . Este vorba, mai ales, de mancarea ce contine grasime A recomandat, in schimb , folosirea de vase de sticla sau ceramica pentru a incalzi mancarea . Se obtin aceleasi rezultate , dar fara dioxina .

Blog Feminin...!!!

Uitandu-ma pe bloguri observ acesta( zic eu) interesanta concluzie , d-na respectiva are o parere de respectat, cititi si trageti concluzia care credeti ca va este pe plac, iata citatul:



" Am primit dulci reproşuri că nu am postat nimic pentru 8 martie. Spun sincer că o consider una dintre cele mai stupide sărbători din calendarul nostru laic. Aş atrage atenţia doar înflăcăraţilor patrioţi care abhoră Valenteine’s Day că şi 8 martie are exact aceeaşi detestabilă sorginte americană. Dar nu asta este important cât spectacolul dezagreabil al cohortelor de doamne îndreptându-se spre crâşme sau localuri de striptease masculin (există ceva mai urât, de bărbaţi deveniţi brusc galanţi după ce tot anul au fost de un grobianism feroce, de politicieni veniţi să câştige voturile genului sensibil… Dar nu despre asta voiam să scriu… Mă uit la emisiunea lui Tabără şi mă şochează o duduie (cuvânt folosit înadins) pe care moderatorul o prezintă drept doctorand în studii de gen şi politolog. La care dumneaei replică ţâfnos: „doctorandă” şi „politoloagă”. Deci aşa… sună minunat, ascultaţi pe silabe: po-li-to-loa-gă. Până acolo să meargă orbirea imbecilităţii numite „corectitudine politică”, încât să nu-ţi dai seama ce oribil sună numele feminizat cu forţa al unor meserii? Stimate doamne, eu cred că sigura cale de a vă apăra feminitatea nu este să deveniţi…oloage, ci să vă afirmaţi feminitatea, sună frumos „doamna doctor”, mult mai frumos decât „doctoră” sau, Doamne fereşte „doctoreasă”. „doctoriţă” sau mai ştiu eu cum. Iar psihologă, ginecologă, şi astrologă lăsaţi-le în muzeul de ciudăţenii ale limbii. Limba română este o limbă profund feminină (dna Irina Petraş are o demonstraţie superbă în acest sens) şi dacă nu are nume pentru unele meserii, mai ales unele care să sune eufonic, să n-o forţăm. Lipsim astfel femininul de unul dintre atributele sale fundamentale: frumuseţea. Ştiu că trăim într-o oximoronică estetică a urâtului, că, de la modă la vocabular, şi domnişoarele cultivă urâţenia masculinizată (iar bărbaţii, în compensaţie, se feminizează în cabinetele de cosmetică), e ciudat să le auzi înjurând temeinic de organul masculin, fără măcar să sesizeze inadvertenţa… Dar nu prin această masculinizare întru urât cred eu că se câştigă drepturi egale. În alte limbi, franceză sau engleză de pildă, e relativ uşor să formezi femininele unor meserii. În româna noastră conservatoare e mai greu. Şi asta înseamnă, paradoxal, un elogiu adus feminităţii profunde. Adică păstrării identităţii feminine, nu amestecul în indistinctul „al treilea sex”. Prostia dnei Simone de Bauvoir că femeie devii, nu te naşti e unul dintre caraghioslâcurile unei culturi muribunde, în derivă. Pentru că m-am ambalat, enervându-mă prostia duduii respective, să închei cu o neaoşă romanţă care spune: iubesc femeia, care-i femeie, a lumii cheie….

Savuraţi mucenicii, care au forma infinitului, şi aprindeţi o lumânare pentru cei de pe vremea când femeia era femeie şi bărbatul bărbat, fără complicaţii! "

A venit primavara 2008 !!!

Frumusetea venirii primaverii se simte prin luminozitatea si frumusetea naturii care ne descanta prin culorile si mirosul curat al prospetimii aerului si cu venirea sezonului .Ce frumoasa este viata!!! Iincercati sa o cunoasteti si sa o protejati mai mult, nu aveti ce regreta!