Un Paşte comun este posibil

Autor: Mons. Eleuterio F. Fortino
Traducător: pr. Mihai Pătraşcu
Sursa: L'Osservatore Romano, 18 aprilie 2009 si traducere din sursa net : http://lumea.catholica.ro/

Creştinii nu celebrează toţi Paştele la aceeaşi dată. Şi anul acesta, în timp ce creştinii din Occident, catolici şi protestanţi, l-au celebrat la 12 aprilie, orientalii l-au sărbătorit după o săptămână. În Occident şi în Orient pentru calcularea zilei de Paşte se folosesc două calendare diferite: respectiv cel gregorian şi cel iulian. Unii ani, datorită unei coincidenţe de calcule, Paştele cade în aceeaşi zi, alteori cel oriental este mai târziu, chiar şi la distanţă de o lună. Desigur, noi toţi creştinii credem că Isus Cristos “a înviat a treia zi”. Şi acesta este faptul decisiv, important, care caracterizează credinţa creştină. Totuşi diferenţierea celebrării este o anomalie gravă pentru mărturia creştină în lume.

Învierea lui Cristos la aceeasi data

În Occident, în secolul al XVI-lea a fost constatată o neconcordanţă între realitatea astronomică şi calculul calendarului folosit, care provenea de la Iulius Cezar şi de aceea este numit iulian. Pe baza deciziilor Conciliului din Trento, Papa Grigore al XIII-lea a cerut un studiu pentru corectarea calendarului Congregaţiei întemeiată pentru asta şi prezidată de Cardinalul calabrez Guglielmo Sirleto. Acesta a consultat astronomi de faimă sigură. După zece ani de cercetare, astronomul Luigi Giglio, calabrez şi el, a prezentat rezultatele.

Pentru a se pune la pas cu timpul astronomic era necesar să se recupereze zece zile. Papa Grigore al XIII-lea, la 24 februarie 1582, a dat bula Inter gravissimas cu intrare în vigoare în luna octombrie. S-a deschis o reţea diplomatică de contacte cu statele şi cu Bisericile pentru acceptarea noului calendar. După o fază promiţătoare cu Patriarhia ecumenică, aceste contacte au eşuat şi datorită unei intervenţii puternice a autorităţilor otomane, care probabil că vedea în eventualul acord o apropiere a Bisericii Ortodoxe de Occident, deci o ameninţare pentru acelaşi imperiu (cf. Vittorio Peri, Due date. Un’unica Pasqua, Milano 1967).

Reforma Papei Grigore al XIII-lea a fost acceptată de ţările din Europa occidentală care au introdus-o în America, Asia şi Africa. După aceea, au aderat la ea şi statele din ţările Europei orientale. Însă între creştinii din Occident care au acceptat reforma şi Bisericile din Orient s-a stabilit o diversitate care încă mai durează. Astăzi calendarul iulian are treisprezece zile de întârziere faţă de cel gregorian.

Diversitatea provine de la potrivirea sau nepotrivirea calendarului cu realitatea astronomică. Însă principiul pentru a stabili Paştele este identic pentru toţi. Şi provine de la primul Conciliu ecumenic din Niceea (325). Acel conciliu fusese convocat de împăratul Constantin pentru a aduce pacea în imperiu, tulburat de controversa ariană şi de divergenţa cu privire la data Paştelui dintre creştinii din Orient şi din Occident. Decizia luată era că toţi vor trebui să celebreze Paştele “la data romanilor şi a alexandrinilor”. Datorită importanţei, şi culturale şi ştiinţifice, pe care o avea oraşul Alexandria, Biserica din acest oraş a primit sarcina să determine şi să comunice tuturor Bisericilor data Paştelui în fiecare an. Principiul apărut este ca Paştele să se celebreze în prima duminică după luna plină de după echinocţiul de primăvară (cf. I. Ortiz De Urbina, Nicée et Constantinople, Paris 1963).

Acest principiu identic aplicat la calendarul iulian şi la cel gregorian determină diferenţa pentru data Paştelui existentă între “orientali” şi “occidentali”. Acest ultim termen îi cuprinde pe catolicii latini, pe protestanţi şi câteva comunităţi catolice orientale, cum ar fi italo-albanezii. Biserica Ortodoxă din Finlanda şi armenii ortodocşi, la rândul lor, au decis să celebreze Paştele la data occidentală, în timp ce catolicii latini din ţări cu majoritate ortodoxă, cum ar fi Grecia, celebrează Paştele la data ortodocşilor. Acestea sunt soluţii pragmatice pentru a celebra împreună Paştele în unul şi acelaşi loc. Oricum, rămâne faptul că în configurarea generală, orientalii şi occidentalii celebrează Paştele la date diferite. Dezacordul este obişnuit şi din când în când apar iniţiative pentru unificare.

Într-o enciclică din anul 1920, Patriarhia ecumenică de Constantinopol ridica problema anomaliei datei Paştelui. În anul 1923, Patriarhul Meleţiu al IV-lea convoca la Istanbul o Comisie interortodoxă. Ea s-a reunit la 24 februarie şi a dat naştere unei calculări actualizate care aproape coincide cu calculul gregorian. Însă această iniţiativă a avut o soartă nefericită. Pentru a menţine data Paştelui comună pentru toată ortodoxia s-a conformat, pentru Paşte, calendarul iulian. Deci nu se rezolva problema. Pentru restul anului, numai Bisericile din Constantinopol, Grecia, România şi Cipru au asumat noua calculare. După aceea, au aderat la ea Patriarhiile din Alexandria, Antiohia şi Bulgaria, dar nu şi Bisericile rusă, sârbă, şi din Ierusalim şi Athos.

Pentru acest motiv, chiar între ortodocşi, Crăciunul nu se celebrează în aceeaşi zi în Rusia şi în Grecia, în Serbia şi în România, şi chiar pe Muntele Athos şi în Grecia. Mai mult, în Bisericile care au acceptat noul calendar (Grecia, România) s-au despărţit de Biserica oficială nişte grupuri cu Episcopi şi cler. Sunt aşa-numiţii “după calendarul vechi”, sau paleoimerologiţi, care se denumesc “ortodocşi autentici”. Astăzi, când ortodocşii vorbesc despre “motive pastorale”, care îngreunează ajungerea la o decizie cu privire la data Paştelui, se referă tocmai la această situaţie.

Conciliul Vatican II a dat două dispoziţii de tip programatic pentru celebrarea comună a Paştelui. Prima se referă la o dată “fixă”, indicaţie complet nouă. “Conciliu nu se opune ca sărbătoarea Paştelui să fie fixată într-o duminică anume în Calendarul gregorian, cu asentimentul celor interesaţi, mai ales al fraţilor despărţiţi de comuniunea cu Scaunul Apostolic” (Sacrosanctum Concilium, Anexă). Acestei propuneri şi-au manifestat asentimentul “occidentalii”. “Orientalii” s-au arătat foarte reticenţi. Este un principiu diferit de cel de la Niceea.

A doua indicaţie provizorie este dată pentru timpul care precede un acord definitiv cu privire la data comună a Paştelui. “Până se va ajunge la doritul consens între toţi creştinii în privinţa fixării unei zile unice în care toţi să celebreze sărbătoarea Paştelui, între timp, pentru a promova unitatea dintre creştinii aflaţi în aceeaşi regiune sau naţiune, Patriarhii sau autorităţile locale bisericeşti supreme au dreptul de a conveni, prin consens unanim şi ascultând părerile celor interesaţi, asupra celebrării Paştelui în aceeaşi duminică” (Orientalium Ecclesiarum, 20). Această orientare a avut o anumită influenţă. Unele comunităţi catolice latine s-au adaptat la data majorităţii ortodoxe. Aşa cum s-a amintit, e vorba de catolicii latini din Grecia, de latinii din Etiopia, de cei din Egipt.

Studierea problemei rămâne în agendele Bisericii Catolice, a Consiliului Ecumenic al Bisericilor (CEK) şi a Bisericilor ortodoxe. După diferite iniţiative (scrisoarea Papei adresată conducătorilor de Biserici, participarea la iniţiativele altor Biserici şi ale altor organisme ecumenice), care s-au dovedit fără incidenţă practică, Biserica Catolică, în linia deciziei luată de Conciliul Vatican II, a restudiat problema în anul 1975. Consultarea organismelor din Curia Romană se încheia cu un acord cu privire la posibilitatea de a căuta soluţia “pentru o dată fixă a Paştelui care ar trebui să fie o duminică din luna aprilie, de preferinţă a doua”. După aceea, această propunere s-a precizat pentru “duminica ce urmează după a doua sâmbătă din luna aprilie”. Propunerea făcută celorlalţi creştini avea acordul “occidentalilor”, dar nu al “orientalilor”. Numai Biserica din România a luat prin decizie sinodală orientarea pentru o dată fixă. Oricum, Biserica Catolică a continuat să trateze problema.

Prima conferinţă panortodoxă de la Rodi (1961) a inserat în programul pregătirii Conciliului Bisericilor ortodoxe tema calendarului, care conţine şi problema Paştelui. Secretariatul pentru pregătirea conciliului a organizat studii la nivel înalt. În anul 1977 (28 iunie – 3 iulie) a promovat la Chambesy (Geneva) o întâlnire inter-ortodoxă de Episcopi şi de specialişti cu prezenţa a trei observatori: pentru Biserica Catolică, pentru Consiliul Ecumenic al Bisericilor şi pentru Comuniunea Anglicană. Cel care scrie era observatorul pentru partea catolică. Teologul Lukas Vischer pentru Consiliul Ecumenic al Bisericilor. S-a studiat întreaga problematică, dar în mod deosebit implicaţiile pastorale pentru Bisericile Ortodoxe.

În anul 1979 (la 3 februarie) s-au confruntat studiile astronomilor consultaţi, care aparţineau diferitelor instituţii ştiinţifice (academia sovietică de ştiinţe, institutul astronomic din Heidelberg, observatorul din Geneva, laboratorul astronomic de la universitatea din Atena). Desigur, aceste studii arătau “întârzierea” calendarului iulian şi exigenţa unei reforme. Toate actele sunt publicate (cf. Synodica, V, Chambésy-Genčve 1981, pag. 7-149). În anul 1982 (3-12 septembrie) a doua conferinţă panortodoxă preconciliară lua la cunoştinţă despre studiile făcute şi despre inexactitatea calendarului. Totuşi – afirma ea – “în situaţia actuală, poporul credincios al lui Dumnezeu nu este pregătit sau, măcar, nu a fost suficient informat pentru a aborda şi a accepta o schimbare în problema determinării datei Paştelui”.

Consiliul Ecumenic al Bisericilor a organizat diferită consultări cu privire la această temă şi a făcut, pe lângă Bisericile care fac parte din el, o amplă cercetare ale cărei rezultate au fost studiate într-o reuniune de specialişti în martie 1970 la care au participat ortodocşi, anglicani, protestanţi şi catolici. Consultarea se orienta spre diferite posibilităţi pe care Bisericile ar trebui să le examineze: menţinerea principiului de la Niceea – “folosind din punct de vedere astronomic date precise” şi “concordând în privinţa unui loc fix pentru calcularea acestei date” (s-a sugerat Ierusalimul) – sau celebrarea Paştelui într-o duminică din luna aprilie (s-a indicat duminica ce urmează după a doua sâmbătă din aprilie, adică între 9 şi 15 aprilie).

Comitetul central al Consiliului Ecumenic al Bisericilor (1971) a încredinţat Comisiei Credinţă şi Constituţie să urmărească problema. Cea mai recentă consultare a avut loc în Siria, la Aleppo, între 5 şi 10 martie 1997, organizată chiar de această comisie. S-a concluzionat cu trei recomandări pentru soluţionarea datei Paştelui: menţinerea principiului de la Niceea; calcularea în mod ştiinţific a datelor astronomice; folosirea ca punct de referinţă pentru calculare meridianul din Ierusalim. Această orientare tradiţională conţine exigenţa nouă a unei calculări astronomice actualizate din punct de vedere ştiinţific.

Dacă recomandările acestei ultime consultări ar fi fost luate în considerare, şi aplicate, ar rezulta soluţia tradiţională şi modernă în acelaşi timp. Ar exista toate elementele necesare: celebrarea într-o duminică din partea tuturor creştinilor, aderarea la “principiul” de la Niceea şi cât priveşte exigenţa preciziei astronomice. În acel timp s-a cerut Bisericii din Alexandria să determine data Paştelui tocmai datorită competenţei ştiinţifice. Ortodocşii înţeleg toate acestea. Şi totuşi, ei nu văd posibilă deocamdată schimbarea calendarului, “din motive pastorale”. Pe de altă parte, problema datei Paştelui este cuprinsă în programul prospectatului Conciliu al Bisericilor ortodoxe. Problema rămâne deschisă şi anomalia persistă.

(apărut iniţial în traducere pe Ercis.ro)