Decizia de a te căsători este una dintre cele mai importante ale vieţii. Implică de aceea o anumită maturitate. Ce fel de maturitate e necesară pentru a te căsători?
Nivelul de maturitate minim necesar pentru a se căsători este determinat de acea maturitate psihofizică care garantează înţelegerea şi asumarea drepturilor şi obligaţiilor esenţiale ale căsătoriei (ex: vârsta minimă legală pentru căsătorie).
Problemele şi falimentele matrimoniale arată nevoia unui proces mai îndelungat de maturizare atât în perioada anterioară căsătoriei cât şi pe parcursul vieţii de căsătorie.
Se impun trei dimensiuni ale maturităţii: individuală, de credinţă, de cuplu.
1. Maturitatea individuală implică trei aspecte:
■ cunoaşterea de sine, ce presupune: a cunoaşte propriile calităţi şi limite; a face experienţe oportune care pun la încercare aceste calităţi sau limite şi a reflecta asupra acestor experienţe; a se confrunta cu alţii asupra propriei persoane.
■cunoaşterea realităţii înconjurătoare ce presupune a şti să dezvolţi un autentic simţ critic; pentru a cultiva această calitate trebuie să ştii să îi asculţi pe alţii (fără însă să îi asculţi numai pe alţii: conformism) şi să îţi formulezi propria viziune (fără însă a considera că există numai aceasta: negativism); fără acest simţi critic nu reuşeşti să „suporţi viaţa”, simţi că realitatea te asediază, sau te laşi ghidat de cine ţi se pare plin de autoritate.
■cunoaşterea valorilor, idealurilor care îţi fondează viaţa. „Dacă cineva descoperă pentru ce trăieşte, va putea înfrunta orice fel de trăire” (Nietzsche); pentru a cunoaşte şi a asimila aceste valori e necesară o continuă căutare ce constă şi în confruntarea cu cei care au experienţe analoage cu cele proprii, în relaţionarea propriei vieţi la Cuvântul lui Dumnezeu.
2. Maturitatea credinţei intră în joc mai ales când este vorba de valorile vieţii tale. Aceasta implică:
■ o viziune a vieţii în lumina credinţei în Isus, în cadrul căreia convingerile mele fundamentale sunt: „eu sunt o creaţie irepetabilă a iubirii lui Dumnezeu”; „viaţa mea nu se opreşte pe acest pământ”; „Dumnezeu locuieşte în mine şi mă ajută; Dumnezeu este alături de mine şi mă iartă”;
■ o maturitate a vieţii de rugăciune, percepută drept hrana pentru angajarea zilnică şi drept recunoştinţă şi abandon în Dumnezeu Tatăl ceresc, în Fiul său Isus şi în Duhul Sfânt;
■ o maturitate a vieţii sacramentale, în cadrul cărora Sf. Liturghie (Euharistia) este punctul culminant al împărtăşirii cu iubirea divină;
■ o maturitate în exercitarea carităţii, a iubirii faţă de aproapele, care nu este legată de ocazii speciale, ci o alegere ce însoţeşte viaţa cotidiană.
3.Maturitatea cuplului ce presupune însuşirea unor convingeri şi atitudini care, de obicei, nu vin de la sine:
■ învăţaţi să luaţi deciziile împreună: saltul de mentalitate de la „eu” la „noi”;
■ rezistaţi la ispita de a impune propria realitate, de genul: „nu-i aşa că ceea ce gândesc mi se pare lucrul cel mai corect, mai coerent şi mai clar?”; învăţaţi să descoperiţi simţul obiectivităţii;
■învăţaţi arta comunicării mai ales în ceea ce priveşte valorile, idealurile ce se ascund în adâncul sufletului; odată ce aţi descoperit că aveţi aceeaşi idee de fond, nimic nu împiedică realizarea personală în sânul cuplului; de aceea: nu acuz, nu judec, dar ştiu să ascult, să înţeleg, să ajut;
■ tindeţi către maturitatea vieţii sexuale, ce înseamnă trecerea de la faza infantilă a libidoului („cer ca să obţin”: totul e finalizat la propria persoană), la cea matură a dăruirii reciproce, ce îşi are locul după ce s-a consfinţit dăruirea totală a propriei persoane prin sacramentul căsătoriei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu