Cercetătorii americani au fost capabili să identifice, folosind imagistica prin rezonanţă magnetică funcţională, orientarea şi culoarea unui obiect care a fost memorat pentru scurtă durată de un subiect.
Categorie: Medicina
Autor: Cristian Presură
Memoria de lucru (cunoscută şi sub numele de memorie pe termen scurt) reprezintă capacitatea noastră de a păstra pentru un scurt timp o cantitate mică de informaţii activă în mintea noastră. Acest lucru este util pentru a stoca informaţii de scurtă durată, cum ar fi un număr de telefon sau lista de cumpărături. Aici vom păstra informaţiile doar un timp suficient de lung pentru a efectua un apel telefonic sau a face cumpărăturile, apoi le vom uita pentru totdeauna.
Oamenii aleg voluntar informaţiile pe care le păstrează în memoria pe termen scurt. Acum, folosind imagistica prin rezonanţă magnetică funcţională, cercetătorii pot vedea ce informaţii sunt stocate în creier, folosind imaginile înregistrate de aparatele cu rezonanţă magnetică. Aceste imagini ne arată în prima instanţă zonele din creier care au un consum mai mare de sânge, şi care sunt o reprezentare fidelă a regiunilor folosite intens la procesarea şi stocarea informaţiilor.
Psihologii de la Universitatea din Oregon şi de la Universitatea din California, San Diego, au raportat recent noi rezultate în revista Psychological Science, care vin să lămurească unele aspecte ale memoriei de scurtă durată. Astfel, prin analiza imaginilor de rezonanţă magnetică, ei au fost capabili să identifice orientarea şi culoarea unui obiect care a fost memorat pentru scurtă durată de un subiect.
În aceste experimente subiecţii au vizualizat obiectul pentru o secundă şi au trebuit să memoreze un anumit aspect al obiectului (culoarea sau orientarea sa) după ce obiectul a dispărut. La 10 de secunde după fiecare expunere cercetătorii au înregistrat activitatea cerebrală, scanând în mod special cortexul vizual, o regiune a creierului care este specializată în procesarea şi stocare imaginilor.
Imaginea obţinută prin rezonanţă magnetică a cortexului nu reprezintă desigur imaginea exactă a obiectului, ci doar indică zonele din creier folosite la stocarea informaţiei despre obiect. Însă, de fiecare dată când aceeaşi informaţie a fost stocată, aceleaşi zone din creier păreau să fie active la stocarea ei. În felul acesta, cercetătorii au putut să antreneze un computer să recunoască imaginile. Măsurând iniţial relaţia dintre caracteristica memorată a obiectului şi zonele active din creier folosite la stocarea imaginii, ei au putut apoi recunoaşte caracteristica memorată odată ce noi imagini au fost vizualizate. Practic, cercetătorii au putut spune în ce direcţie era orientat obiectul, sau ce culoare a avut el, "uitându-se" în creier cu aparatul de rezonanţă magnetică.
În experiment insă, subiecţii au trebuit să memoreze o singură caracteristică, fie ea orientarea obiectului, fie ea culoarea sa. Un alt lucru interesant a fost faptul că, dacă subiecţii au trebuit să memoreze numai orientarea, atunci imaginea măsurata a zonelor din cortexul vizual nu a conţinut informaţii despre culoare, chiar dacă subiecţii au vizualizat obiecte colorate orientate în diverse direcţii. De asemenea, în cazul în care subiecţii au memorat culoarea, imaginea măsurată nu conţinea informaţii referitoare la orientarea obiectului.
Acest studiu este similar cu cel publicat în luna februarie în revista Nature şi condus de Frank Tong, de la Universitatea Vanderbilt. În acest studiu, cercetătorii au reuşit să recunoască caracteristicile memorate cu o precizie de 80%. Aici însă numai un singur tip de informaţie a fost memorată.
Studiile de acest tip arată că memoria de scurtă durată este stocată în cortexul vizual, deci în acelaşi loc în care aceeaşi informaţie este şi prelucrată. Rezultatul acesta, deloc trivial, este extrem de util. El confirmă astfel o presupunere făcută cu mulţi ani înainte, şi care se regăseşte in modelele computaţionale ale reţelelor neuronale: memoria umană nu are un loc anume de stocare (precum hard-diskul sa zicem), ci este împraştiată într-un număr mare de neuroni, aceeaşi care şi procesează imaginile.
Desigur, nu trebuie să ne facem griji că cineva va fi în stare să ne citească în acest fel gândurile, decât dacă ne aflăm sub constrângere. Aceasta pentru că, aşa cum am menţionat, cercetătorii au nevoie de nişte măsurători iniţiale care stabilesc relaţia dintre caracteristica măsurată (care trebuie raportată) şi imaginea cortexului înregistrată de aparatul de rezonanţă magnetică.
[www.stiinta.info] Sursa originală: ScienceDaily
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu