Papa Ioan Paul al II–lea (născut Karol Józef Wojtyła, * 18 mai 1920, Wadowice, Polonia — † 2 aprilie 2005, Vatican) a fost papă al Bisericii Catolice – episcop al Romei - şi suveran al Vaticanului ales în 16 octombrie 1978.
A fost botezat Karol Józef Wojtyła. A fost primul papă de altă origine decât cea italiană de la Papa Adrian al VI-lea, adică din 1522. Mama sa a fost o catolică credincioasă şi a ţinut ca fiul ei să se nască aproape de o biserică pentru ca primele sunete auzite de fiul ei să fie „cântări aduse Domnului”. Pe când Karol încă era foarte mic, mama lui obişnuia să le spună cunoscuţilor „Veţi vedea că Karol al meu va deveni o persoană importantă”.
Pontificatul său de 26 ani (octombrie 1978- aprilie 2005) este considerat al treilea ca lungime din istoria Bisericii Catolice, în urma Sfântului Petru (estimat între 34 şi 37 ani) şi a lui Pius al IX-lea (31 ani).
Pe 13 mai 1981, pe când se pregătea să îi salute pe credincioşii adunaţi în Piaţa Sfântului Petru, a fost victima unui atentat dus la capăt de Mehmet Ali Ağca, care a tras cu pistolul din apropiere. Acel glonţ aproape l-a costat viaţa pe papă, care avea să afirme despre accident : „o mână a tras cu glonţul, alta i-a modificat traiectoria”, făcând referire la Fecioara Maria, pe care papa Ioan Paul al II-lea o venera în mod deosebit. În timpul vizitei sale din 1983 papa l-a iertat în mod public pe agresor. În 1984, înainte de vizita sa în Venezuela, poliţia politică din acea ţară a descoperit şi contracarat un complot de asasinare a papei, pus la cale de o grupare extremistă. Pe 6 ianuarie 1995 poliţia filipineză a reuşit să oprească „Operaţia Bojinka”, care urmărea acelaşi scop.
Starea de sănătate a papei s-a agravat în primele luni ale anului 2005, când a trebuit să fie spitalizat în spitalul Gemelli din Roma dn cauza unei dificultăţi respiratorii. Deşi i s-a realizat o traheotomie în martie, între 31 martie şi 1 aprilie a suferit o septicemie din cauza unei infecţii a căilor urinare. A murit pe 2 aprilie 2005 şi Joseph Ratzinger (Benedict al XVI-lea) a fost declarat succesorul său.
Date biografice
Karol Wojtyła s–a născut într-o familie modestă, fiu al unui ofiţer în retragere. Când era în vârstă de 9 ani şi-a pierdut mama. După absolvirea liceului Marcin Wadowita, s–a înscris, în anul 1938, la cursurile Facultăţii de Litere şi Filozofie a Universităţii Jagielloniene din Cracovia. În timpul celui de–al doilea război mondial şi al ocupaţiei naziste a Poloniei, Universitatea Jagielloniană a fost închisă şi Karol Wojtyla a fost nevoit să muncească într–o fabrică de produse chimice. Îşi pierde tatăl în 1941.
Din anul 1942 a urmat studii universitare de teologie la Cracovia, sub îndrumarea cardinalului Adam Sapieha, şi la 1 noiembrie 1946 a fost hirotonit ca preot catolic, la Cracovia. La scurt timp după aceea, a fost trimis la Vatican, unde a studiat, la Universitatea Papală Angelicum, sub îndrumarea dominicanului Garrigou-Lagrange. În 1948, a obţinut doctoratul în teologie cu o teză despre "Credinţa în gândirea Sfântului Ioan al Crucii". Reîntors în Polonia, deţine mai multe parohii în Cracovia şi obţine în acest timp doctoratul în Filosofie cu o teză asupra filosofului german Max Scheler. În 1953 i se încredinţează catedra de Teologie morală şi etică socială la Facultatea de Teologie din Cracovia. Când aceasta a fost desfinţată, în 1954, este numit profesor de Etică la Universitatea Catolică din Lublin. În acest oraş fondează un Institut de Morală creştină, a cărui direcţie o va deţine până în 1978.
Papa Pius al XII-lea (1939-1958) îl numeşte, la 4 iulie 1958, episcop titular de Ombi şi auxiliar de Cracovia, iar peste câteva luni, la 28 septembrie, în catedrala Wawel din Cracovia, este hirotonit episcop. În această epocă şi-a ales ca deviză "Totus tuus" ("Al tau intru totul"), în semn de devoţiune faţă de Fecioara Maria. Papa Paul al VI-lea (1963-1978) l–a numit, la 13 ianuarie 1964, arhiepiscop de Cracovia, iar la 26 iunie 1967, a fost făcut cardinal. Imediat după decesul Papei Ioan Paul I (aflat în scaunul papal în intervalul august-septembrie 1978), a fost ales papă la 16 octombrie 1978, cel de-al 264-lea urmaş al Sfântului Petru. A luat numele de Ioan Paul al II-lea şi a fost încoronat ca Suveran Pontif la 22 octombrie 1978. Este primul papă polonez din istorie şi unul dintre puţinii care nu s-au născut în Italia, primul de la Papa Adrian al VI-lea în 1522. Pontificatul papei Ioan Paul al II-lea a fost unul dintre cele mai lungi, al treilea ca durată, din istoria Bisericii Catolice.
Acest termen este într-un contrast extrem cu cel al predecesorului său, Ioan Paul I care a avut un pontificat de numai 33 de zile şi în memoria căruia şi-a luat numele papal.
La 13 mai 1981, Ioan-Paul al II-lea a scăpat dintr-un atentat la viaţa sa, comis de Mehmet Ali Agca, care l-a împuşcat de la mică distanţă. La 6 ianuarie, 1995, Poliţia din Manila, Filipine a dejucat Operaţiunea Bojinka, care era de fapt un plan pentru uciderea lui Ioan Paul al II-lea.
După o lungă suferinţă pricinuită de boala Parkinson, manifestă încă din 1990, se stinge din viaţă în reşedinţa sa papală din Vatican în ziua de 2 aprilie 2005 la ora 19:37 (UTC).
[modifică] Relaţii internaţionale
La începutul pontificatului lui Ioan-Paul al II-lea, Sfântul Scaun avea relaţii diplomatice cu 84 de state. Până în 2003, numărul a fost mărit la 172 de state. În acelaşi timp, participă acum ca membru deplin sau ca observator în diverse organizaţii internaţionale şi regionale. Cele mai multe din vizitele sale internaţionale au fost realizate în dublă calitate, de Şef de Stat şi de Şef al Bisericii Catolice.
Litera M provine de la Fecioara Maria, mama lui Isus, căreia papa îi acordă o mare devoţiune
Papa Ioan Paul al II-lea s-a angajat personal în atenuarea sau rezolvarea unor probleme complexe ale păcii interne şi internaţionale: în Nigeria, în Chile, în Nicaragua, în Iugoslavia, în Orientul Apropiat, în Cuba, în Filipine etc.
Deşi declara că predică Evanghelia şi nu Democraţia, intervenţiile sale au constituit totdeauna un pericol pentru regimurile dictatoriale şi, într-adevăr, a susţinut mişcările dizidente din fostul bloc sovietic, în special sindicatul "Solidarnosc" din Polonia şi a jucat astfel un rol hotărâtor în prăbuşirea imperiului comunist din răsăritul Europei la sfârşitul anilor 80.
În iunie 1979, prima sa vizită în ţara natală permite polonezilor "să voteze cu picioarele", marile adunări prilejuite de prezenţa sa întărind încrederea în unitatea naţională, astfel încât în august 1980 greviştii de la Gdansk au rezistat tuturor presiunilor şi comuniştii au fost constrânşi să recunoască sindicatul liber Solidaritatea (Solidarność).
În ianuarie 1981, Lech Wałęsa este primit la Vatican, spre îngrijorarea întregii nomenclaturi comuniste, ulterior punându-se la cale atentatul şi recurgându-se la legea marţială. În iunie 1983, o a doua vizită a Papei Ioan Paul al II-lea în Polonia reînsufleţeşte speranţa de libertate în tot răsăritul Europei, care dealtfel va fi zguduit în curând de glasnost şi perestroika, crezându-se că sistemul comunist mai poate fi reformat.
A sprijinit în secret desfăşurarea în Europa de Vest a rachetelor americane Pershing II şi Tomahawk cu focos nuclear în cadrul Dublei Decizii NATO din 1979, pentru a restabili echilibrul nuclear şi "balanţa terorii".
La 1 decembrie 1989, când Mihail Gorbaciov vine la Vatican, pentru a se întâlni apoi cu George Bush în Malta, în Europa răsăriteană nu mai dăinuia decât regimul lui Ceauşescu, care în curând avea şi el să dispară.
[modifică] Călătorii şi dialoguri interreligioase
În timpul pontificatului său, papa Ioan Paul al II-lea a întreprins un mare număr de călătorii în diferite ţări ale lumii. A pus mare preţ pe dialogul ecumenic dintre diversele confesiuni ale religiei creştine şi cu alte religii. În cursul unei vizite în Marea Britanie s-a întâlnit cu regina Elisabeta a II-a Angliei, capul Bisericii Anglicane şi a avut o întrevedere cu arhiepiscopul de Canterbury.
A sprijinit inaugurarea în Salonul Sixtin, la 19 ianuarie 1996, a Expoziţiei Monumenta Romaniae Vaticana(Mărturii Româneşti din Vatican), expoziţie îngrijită de către profesorul Ion Dumitriu-Snagov, ocazie de readucere în memorie a celor două milenii de creştinism românesc.
În zilele de 7, 8 şi 9 mai 1999 s-a aflat în România, unde a avut contacte cu personalităţile locale ale Bisericii Ortodoxe. La Liturghia Pontificală celebrată în Catedrala Sf. Iosif din Bucureşti l-a îmbrăţişat pe cardinalul Alexandru Todea, aflat în scaunul cu rotile. În octombrie 2002 a avut loc calda primire la Vatican a Prea Fericitului Părinte Patriarh Teoctist.
În martie 2000, face o călătorie la Ierusalim unde vizitează aşezământul "Yad Vashem" în memoria victimelor Holocaustului şi se reculege la Zidul Plângerii. Este primul papă care a vizitat o sinagogă (în Roma) şi o moschee (în Siria, la Moscheea Omeyyada din Damasc).
[modifică] Moartea
Când moartea sa a fost anunţată, în timpul unei rugăciuni, publicul prezent în Piaţa San Pietro a izbucnit în aplauze. Luminile din camera sa din Vatican s-au stins pentru o clipă pentru a comunica momentul morţii sale, dar după aceea au fost reaprinse şi au rămas aşa.
Moartea sa a survenit la ora 21:37 ora Italiei (22:37 ora României) la data de 2 aprilie 2005 datorită unei septicemii şi unui colaps cardiopulmonar ireversibil, agravat de boala parkinson de care suferea. Avea aproape 85 de ani. Când se afla în agonie, i-a dictat secretarului său, Stanisław Dziwisz, o scrisoare în care spunea:
„Sunt fericit, fiţi şi voi la fel. Nu vreau lacrimi. Să ne rugăm împreună cu satisfacţie. Fericit mă încredinţez Fecioarei”. Chiar dacă purtătorul său de cuvânt, Joaquín Navarro Valls a afirmat iniţial că Suveranul Pontif, în ultimele sale momente a dedicat câteva cuvinte mulţimii, mai ales tineri, reuniţi în Piaţa San Pietro (Eu i-am căutat iar acum ei vin să mă caute, le mulţumesc), făcând gestul binecuvântării de la fereastra camerei sale către credincioşi, medicul care a constatat decesul a declarat că Papa a fost inconştient în ultimele 50 de minute din viaţa sa şi că a murit fără să spună vreun cuvânt.
La data de 2 aprilie 2006, la un an de la moartea sa, Papa Benedict al XVI-lea a ţinut un mic discurs exact în momentul morţii predecesorului său (21:37, ora Romei) şi ziua următoare a oficiat o Sfântă Misă(Sfântă Liturghie) în Piaţa San Pietro.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu