joi, 14 august 2008

Biserica propune o abordare mai eficientă a SIDA

13.08.2008, Madrid (Catholica)

Episcopul Demetrio Fernandez(foto) de Tarazona. În recenta sa scrisoare pastorală intitulată "Lupta împotriva SIDA şi Biserica Catolică", Episcopul Demetrio Fernandez de Tarazona, din Spania, a spus că în timp ce prezervativul este doar un "dop", Biserica propune o cuprinzătoare şi mai eficientă abordare în confruntarea cu epidemia de SIDA. Cu ocazia celei de-a 17-a Conferinţe Internaţionale pe tema SIDA, care tocmai s-a încheiat în Mexic, Episcopul Fernandez a reamintit că boala "a atins cifre alarmante: peste 33 de milioane de persoane infectate şi peste 2 milioane au murit de SIDA în 2007, şi în timpul aceluiaşi an 2,5 milioane de noi indivizi au contractat-o. Nu a mai existat niciodată o asemenea epidemie extremă care să ameninţe întreaga lume".

Episcopul Fernandez a propus ca răspunsul Bisericii la epidemie să fie "înainte de toate, grija pentru cei bolnavi". "Nu se poate spune", a arătat el, "că Biserica Catolică neglijează această problemă. La fel ca în cazul altor boli, chiar şi contagioase, iubirea faţă de Cristos i-a condus pe cei care au grijă de cei afectaţi chiar la a-şi risca propriile vieţi". "Biserica îi iubeşte şi pe pacienţii cu SIDA, şi îi îngrijeşte cu iubire", a spus el. Totuşi, "lupta stă în prevenirea infecţiei". "Poziţia cea mai des întâlnită este aceea de a asigura `sex sigur` prin folosirea prezervativelor. Biserica Catolică, însă, propune alte căi, mai pozitive. Şi merge împotriva curentului căutând binele integral al persoanelor. Prezervativul este un dop, nu întotdeauna eficient. Propunerile trebuie să conducă la a-i educa pe oameni la iubirea adevărată", a spus Episcopul.

"Sexualitatea nu este o jucărie. Sexualitatea este expresia trupească a iubirii umane, pe care Dumnezeu a pus-o în inima omului", a adăugat el. De aceea, "în acest domeniu al SIDA, ca de altfel în toate domeniile care includ folosirea adecvată a sexualităţii, Biserica prezintă propunerea iubirii adevărate, care aduce cu sine o educaţie corespunzătoare la virtutea castităţii". Episcopul Fernandez a subliniat că tinerii nu pot fi încurajaţi "să se folosească neînfrânat de propria lor sexualitate, în numele unei mai mari libertăţi. La prima vedere acest lucru sună bine, dar mergând pe acest drum omul devine un sclav al propriului său egoism, şi nu va învăţa niciodată să iubească cu adevărat".

"Mergând pe acest drum ne îndreptăm spre ruina morală", a avertizat Episcopul. El a reamintit că "experienţe concrete precum cea din Uganda, unde aceste propuneri au fost puse în practică în spitalele catolice, au redus infecţiile cu SIDA de la 80% la 10%. Nici un alt program nu a realizat o atât de drastică reducere". "Soluţia la SIDA va veni prin aderarea la planul lui Dumnezeu, care a dat omului darul sexualităţii pentru a exprima iubirea adevărată. A învăţa să iubeşti este educaţie adevărată", a spus Episcopul în concluzie.

sursa: http://www.catholica.ro

Niciun comentariu: