luni, 31 octombrie 2011

A fost inventat materialul plastic care se repară singur! (VIDEO)

Ochelarii, jucăriile şi toate celelalte produse din plastic care sunt aruncate atunci când se strică nu vor mai avea parte de această soartă, graţie celei mai noi inovaţii din domeniul polimerilor: materialul plastic care se poate repara singur!
Prin simpla alăturare a două bucăţi din materialul-minune, plasticul se repară, fără a necesita folosirea unui adeziv.
Cercetătorii care au conceput noul material, intitulat "polimer supramolecular", spun că acesta ar putea fi folosit în şasiul autovehiculelor, lucru ce ar conduce la reducerea costurilor lucrărilor de reparaţie. De asemenea, folosirea acestui plastic în componenţa jucăriilor şi a ochelarilor ar permite repararea lor rapidă.
Materialul a fost creat de compania AkzoNobel, în colaborare cu oameni de ştiinţă de la Universitatea Tehnologică din Eindhoven, Olanda.
"Lucrăm la conceperea unor polimeri care se repară singuri. Pentru aceasta am apelat la chimia supramoleculară, inspirându-ne din biologie, din modul în care se leagă proteinele. Astfel, putem concepe materiale care, deşi sunt solide, se pot repara singure", a explicat Graham Armstrong, director al departamentului de cercetare şi inovaţie din cadrul AkzoNobel.
Noul material plastic, intitulat Supra B, prezintă de 4 ori mai multe legături între moleculele de polimeri în comparaţie cu un plastic obişnuit. Acest lucru îi permite materialului să fie la fel de solid ca plasticul obişnuit, fără a mai necesita o reacţie chimică pentru a se ataşa de altă bucată de material.
Andrew Burgess, cercetător-şef la AkzoNobel, afirmă că materialul ar putea fi folosit ca strat protector pe autovehicule, laptop-uri şi alte echipamente portabile. "Vrem să folosim acest material sau unul similar pentru a crea un strat protector care prezintă capacităţi de auto-vindecare. Suntem foarte entuziasmaţi de această posibilitate şi dorim să colaborăm cu alte companii pentru a face acest lucru posibil", a adăugat Burgess.
Iată o demonstraţie a materialului capabil de auto-reparare:
Sursa: The Telegraph si http://www.descopera.ro/

duminică, 16 octombrie 2011

Circuitul integrat, la 53 de ani de viaţă

 Așa arăta primul circuitul integrat din lume, prezentat de Jack Kilby pe 12 septembrie 1958 colegilor săi de la  Texas Instruments


  Istoria descoperirilor ştiinţifice Scris de Teodora Dan Miercuri, 09 Martie 2011 01:07 Circuit integratIndustria microcipurilor a sărbătorit pe 12 septembrie 53 de ani de la inventarea circuitului integrat. În general, un circuit electronic este alcătuit din componente electronice destul de voluminoase (rezistoare, condensatoare, bobine şi tranzistori) lipite pe o plăcuţă. Noutatea adusă de circuitul integrat o reprezintă faptul că toate componentele sale sunt alcătuite din acelaşi material, sunt construite direct în plăcuţă (nu mai necesită lipituri) şi sunt mult mai puţin voluminoase. Aceasta a permis crearea de circuite electronice tot mai complexe, de dimensiuni tot mai mici. Acum o jumătate de secol, Jack Kilby, un tânăr inginer de la Texas Instruments, a prezentat pentru prima oară un circuit integrat. El a folosit o plăcuţă de germaniu pe care a conectat un singur tranzistor, nişte rezistoare şi un condensator. A denumit tot ansamblul "circuit integrat".               
În iulie 1958, Kilby s-a hotărât să găsească un modul cu un număr mare de tranzistoare. Fiind proaspăt angajat la Texas Instruments, nu a putut să își ia o vacanță de 2 săptămâni ca și ceilalți colegi ai săi. S-a închis în laboratorul său, de unde a venit cu ideea de a fabrica toate componentele unui circuit din același material. Două luni mai târziu, primul circuit integrat a fost descoperit.
  Inginerul Robert Noyce își construia propriul său circuit integrat, în paralel, în cadrul companiei Fairchild Semiconductor, dar lansarea sa a avut loc abia 6 luni mai târziu. Circuitul lui Noyce era construit pe siliciu (spre deosebire de cel al lui Kilby, care folosea germaniu). Astfel, în istorie, atât Noyce, cât și Kilby sunt recunoscuți dretp co-inventatorii circuitului integrat, dispozitivul care a transformat apoi lumea electronicii.
50 de la inventarea circuitului integrat: Jack Kilby (stânga) și Robert Noyce (dreapta) co-inventatorii circuitului integrat în 1958 respectiv 1959.
Jack Kilby (stânga) și Robert Noyce (dreapta), co-inventatorii circuitului integrat în 1958, respectiv 1959

În timp ce Kilby a fost primul care a prezentat un circuit integrat, Noyce a produs un design care putea fi produs pe scară largă. Tocmai de aceea, 10 ani mai târziu, a lansat propria companie care producea microcipuri (ce au la bază circuite integrate). Este vorba de compania Intel, ce avea să devină mai târziu foarte renumită.
În anul în care Kilby a inventat circuitul, computerele erau imense mașinării care funcționau pe bază de cartele perforate. Singurele telefoane erau cele cu fir. Nu existau iPod-uri, laptop-uri, telefoane celulare. Toate acestea nu ar exista astăzi dacă nu s-ar fi descoperit aceste circuite. Ele reprezintă componenta de bază a microprocesoarelor și a cipurilor, "creierele" majorității dispozitivelor electronice din zilele noastre.
Pentru invenția sa, Kilby a primit Premiul Nobel pentru fizică în anul 2000 (mai multe detalii aici).


           
 Texas Instruments sărbătoreşte în 2008 50 de ani de la construirea primului circuit integrat.


sursa: http://www.scientia.ro/